fbpx

Contact

Continuă greva generală din Educație, iar confederații sindicale amenință că și alte sectoare ar putea intra în grevă

Sindicatele din Educaţie continuă marţi greva generală şi ameninţă că vor ieşi masiv în stradă, dacă Executivul nu vine cu propuneri care să soluţioneze problemele cu care aceştia se confruntă.

“Atenţionăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învăţământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă”, au transmis luni membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” şi cei ai Federaţiei Naţionale Sindicală “Alma Mater”.

Cele trei federaţii, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, au respins duminică “aşa-zisa ofertă a Guvernului României”.

“Nu avem nevoie de ajutoare sociale! Nu suntem asistaţi social! Avem nevoie de salarii decente! Nu am decis să facem grevă peste noapte! Nu facem jocuri politice! Este greva oamenilor şcolii, este greva celor peste 200.000 de angajaţi din învăţământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: Aşa nu se mai poate! Acum, mai mult ca oricând, este important să dăm dovadă de unitate. Le mulţumim pentru susţinere şi înţelegere părinţilor şi elevilor!”, afirmă sindicaliştii.

Totodată, confederații sindicale atrag atenția că în perioada următoare există posibilitatea ca şi alte sectoare să intre în grevă, grefierii, personalul auxiliar din cadrul instanţelor de judecată şi consilierii de probaţiune fiind doar câteva dintre categoriile socio-profesionale care avertizează cu greva. Din 2018 până în prezent, aceştia nu au primit niciun leu creştere salarială, în ciuda inflaţiei galopante care le-a erodat constant veniturile în ultimii cinci ani.

Sursa: www.agerpres.ro

Comments

comments

Apelează