Monthly Archives: April 2025

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind pensiile speciale ale magistraţilor, cu amendamente: Începând cu data de 1 ianuarie 2026, magistraţii se pot pensiona dacă au vechime de minimum 25 de ani şi condiţia de vârstă de cel puţin 48 de ani
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor, cu 259 de voturi pentru, un vot contra şi 25 de abţineri, iar un parlamentar nu a votat. Proiectul prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2026, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii asistenţi de la Înalta Curte

România e pe primul loc în UE în privința șomajului pentru persoanele sub 25 de ani
România a devenit țara din UE cu cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani (26,3%), conform datelor oficiale ale Eurostat publicate în decembrie 2024. Țara noastră a depășit astfel state precum Spania și Grecia unde șomajul în rândul tinerilor a fost mereu o problemă constantă, se precizează într-un raport

Patru milioane de români stau degeaba. Unii nu au un loc de muncă şi nici nu își caută, alţii nu ştiu cum să-şi găsească un job – analiză
România are aproximativ patru milioane de persoane inactive economic, respectiv fără loc de muncă şi care nu caută activ angajare, arată datele unui studiu realizat de o platformă online pentru locuri de muncă. Potrivit Delucru.ro, din totalul celor fără loc de muncă, peste două milioane şi-ar dori să muncească, însă nu ştiu cum să o