Deficitul de forţă de muncă în industria turismului este de aproximativ 50.000 de lucrători
Deficitul de forţă de muncă în industria turismului este de aproximativ 50.000 de lucrători, iar cea mai acută problemă se întâlneşte pe litoralul românesc, unde este necesară prezenţa a peste 20.000 de lucrători, preponderent sezonieri, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).
Conform sursei citate, criza forţei de muncă cu care se confruntă turismul românesc a fost tema întrunirii interministeriale desfăşurată marţi, prezidată de ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
“Sectorul privat din industria turismului a semnalat în repetate rânduri existenţa unui deficit de forţă de muncă în acest domeniu, problemă care s-a acutizat în perioada pandemiei, când, spre exemplu, numeroase structuri cu funcţiuni de primire turistică au fost nevoite să îşi restrângă activitatea, angajaţii fiind forţati să se îndrepte către alte domenii. Drept răspuns, în urma consultărilor avute şi la nivel de premier, trebuie să unim eforturile astfel încât să venim cu un pachet de măsuri pe termen scurt, dar şi în perspectivă, care să diminueze acest impact negativ”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.
Soluţiile pe termen scurt, analizate în cadrul întâlnirii, se referă la importul de lucrători din ţările Non-UE, contingentul stabilit pentru acest an fiind de 100.000, şi la modalităţile prin care poate fi redus timpul necesar pentru acordarea vizelor, precum şi la corelarea vizei de şedere cu viza de muncă/angajator.
În continuarea dialogului, ministrul Cadariu a propus organizarea unei noi întâlniri la Palatul Victoria în decursul săptămânii viitoare, cu implicarea tuturor factorilor decizionali, pentru realizarea unui plan de acţiuni.
Sursa: www.agerpres.ro