ANOFM organizează în luna mai Bursa Generală a Locurilor de Muncă
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) organizează pe 12 mai, la nivel naţional, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, a anunţat joi instituţia.
Conform sursei citate, evenimentul se va desfăşura la nivelul tuturor celor 41 de agenţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.
“Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă”, se menţionează în comunicat.
Astfel, angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau le pot transmite pe adresele de e-mail ale instituţiilor din subordinea ANOFM.
Locurile de desfăşurare a evenimentului, programul, numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenţii economici precum şi alte detalii vor fi publicate în timp util pe site-ul ANOFM şi pe site-urile agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă. Participarea la acest eveniment este gratuită.
Sursa: Agerpres