fbpx

Contact

Studiu: Angajaţii de la stat pun accent mai mult pe siguranţa locului de muncă decât pe salariu şi pe beneficii

Aproape trei sferturi (74%) dintre liderii din sectorul public consideră că siguranţa locului de muncă este un criteriu foarte important de atractivitate pentru angajaţii de la stat, arată rezultatele unui studiu publicat recent de o companie specializată în training şi consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale.

Potrivit Ascendis, pachetul salarial şi de beneficii este considerat foarte important de către doar de 35% dintre respondenţi, iar dacă în unele sectoare din mediul privat distanţa faţă de job este un criteriu eliminatoriu pentru candidaţii care aplică pentru un loc de muncă, în sectorul public acesta este un criteriu puţin important din punct de vedere al atractivităţii postului vizat.

Un alt rezultat al studiului arată că posibilităţile de dezvoltare a competenţelor, dar şi oportunităţile de promovare sunt foarte importante pentru circa o treime dintre respondenţi.

Atunci când vine vorba despre metodele de creştere a performanţei din sectorul public, peste 60% dintre liderii chestionaţi consideră că îmbunătăţirea competenţelor angajaţilor şi implementarea unui sistem de remunerare pe bază de performanţă ar fi cele mai eficiente metode de a îmbunătăţi performanţa instituţiei în care activează.

De asemenea, peste jumătate dintre liderii din sectorul public (52%) sunt de părere că angajaţii din instituţiile pe care le coordonează au un grad ridicat sau foarte ridicat de expertiză.

În acelaşi timp, 5% din totalul respondenţilor susţin că angajaţii din instituţia pe care o conduc au un grad scăzut sau foarte scăzut de expertiză, pentru că “angajările se fac pe pile/relaţii, nu pe competenţe”.

Studiul a fost realizat de Ascendis în parteneriat cu Ghidul Primăriilor, în perioada 9 – 19 mai 2023, pe un eşantion de 120 de lideri din sectorul public, dintre care 40% angajaţi ai autorităţilor locale, iar 32% fac parte din echipa unei autorităţi centrale.

Sursa: www.agerpres.ro

Comments

comments

Apelează