fbpx

Contact

Peste 900 de mineri din Valea Jiului ar urma să fie disponibilizaţi în acest an

Peste 900 de mineri ar urma să fie disponibilizaţi în acest an de la minele de cărbune ce aparţin de Complexul Energetic Hunedoara, conform programului de concedieri colective cumulat pe 2017 şi 2018, sindicatele apreciind însă că numărul acestora va fi mai mic dacă minele Lonea şi Lupeni vor fi menţinute în activitate.

“Se fac demersuri la Ministerul Energiei pentru prelungirea activităţii minelor Lupeni şi Lonea. Dacă vom reuşi acest lucru, atunci numărul disponibilizărilor va fi mai mic”, a declarat luni, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului “Muntele”, Darius Câmpean.

Potrivit liderului sindical, rămânerea în activitate a minelor Lonea şi Lupeni este “imperios necesară” până la momentul în care celelalte două exploatări de huilă din cadrul CEH, minele Livezeni şi Vulcan, vor reuşi să asigure integral producţia de cărbune pentru funcţionarea fără probleme a termocentralelor Mintia şi Paroşeni.

În ceea ce priveşte primele disponibilizări de personal, acestea ar fi trebuit să aibă loc în lunile iulie şi august, însă programul a fost decalat pentru lunile septembrie-octombrie, când de la mina Lonea ar urma să plece o sută de angajaţi.

Directorul general al CEH, Samuel Dioane, a anunţat luni, cu ocazia Zilei Minerului, că exploatările de huilă Vulcan şi Livezeni vor fi cuprinse într-un program de investiţii menit să le dezvolte capacitatea de producţie, programul urmând să se deruleze până la jumătatea anului viitor.

În prezent, în cadrul CEH lucrează peste 4.000 de angajaţi.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Apelează