Decretarea stării de urgență. Context, măsuri, efecte
Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situații:
a) existența unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale;
b) iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
Or, în contextul răspândirii cu rapiditate a infecției cu virusul COVID 19 în România, în condițiile în care a fost decretată pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.), decretarea stării de necesitate pare a fi o soluție pentru limitarea și reducerea efectelor coronavirusului.
Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns, cu excepția drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Potrivit textelor legale aplicabile, la instituirea stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competenta autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de urgență.
Pe durata stării de urgență, se pot dispune următoarele măsuri:
a) aplicarea planurilor aprobate, conform dispozițiilor legale și ale decretului de instituire;
b) organizarea și asigurarea cu prioritate a transporturilor, comunicațiilor, produselor, resurselor și infrastructurii pentru nevoile forțelor destinate apărării;
c) închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.
d) rechiziționarea de bunuri, potrivit legii.
Rezultă așadar că, odată cu instituirea stării de urgență, statul are posibilitatea de a prelua de la cetățeni bunuri mobile sau imobile pentru nevoile armatei sau ale autorităților statului. De asemenea, se poate lua decizia limitării dreptului la liberă circulație, autoritățile statului având dreptul de a impune anumite conduite, respectiv obligația de a nu părăsi domiciliul.
