Acord la nivel UE pentru concediu paternal. Cât vor sta acasă tații
Negociatorii Parlamentului European, ai Consiliului Uniunii Europene și Comisiei Europene au ajuns la un acord privind ameliorarea pe ansamblul UE a condițiilor de acordare a concediilor paternale, înțelegere care în opinia acestor instituții va permite progrese în egalitatea dintre bărbați și femei, relatează AFP. Cele trei instituții comunitare au convenit astfel stabilirea unei norme minime la nivelul întregii Uniuni Europene de 10 zile de concediu paternal, acordat taților după nașterea copilului lor, plătite la nivelul concediului maternal, arată Agerpres. ”În unele țări, concediul paternal este în continuare prost perceput, ca și când în mod normal femeia ar trebui să rămână acasă”, susține deputata ecologistă franceză Karima Delli.
Acordul consolidează și dreptul actual al taților la patru luni de concediu paternal, în condițiile în care două luni nu vor fi transferabile între părinții copilului, iar o remunerație al cărei nivel va fi determinat de fiecare dintre statele membre va fi stabilită pentru aceste două luni. Următorul pas în validarea acestui acord va fi votul în Parlamentul European și apoi al statelor membre în Consiliu.
Sursa: Agerpres