ANAF: 210.000 de persoane fizice trebuie să depună Formularul 600 (CAS şi CASS) până la 31 ianuarie
ANAF anunţă că 210.000 de contribuabili persoane fizice au obligaţia de a depune, până la data de 31 ianuarie 2018, formularul 600 în vederea determinării contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Prin comparaţie, în anul 2017, numai în cazul Formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate în România”, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a procesat documentele aferente depuse de 515.845 de contribuabili”.
Formularul 600, reprezentând „Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”, este prevăzut prin OPANAF (Ordinul Preşedintelui ANAF) nr. 4140/2017 elaborat în baza OUG nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017.
Potrivit ANAF, de la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice care în anul fiscal precedent au obţinut venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, CAS şi CASS se datorează astfel:
– CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activităţi independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 de lei);
– CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puţin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe ţară (22.800 de lei, pentru anul fiscal 2018).
„Începând cu 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităţilor desfăşurate şi de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puţin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puţin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe ţară (1.900 de lei în anul 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut pe ţară”, menţionează ANAF, într-un comunicat.
Formularul 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puţin egale cu plafoanele minime menţionate. „Persoanele fizice care obţin venituri sub plafon nu au obligaţia depunerii declaraţiei, dar pot opta pentru depunerea acesteia în vederea asigurării în sistemele sociale”, mai arată ANAF.
Stabilirea termenului de 31 ianuarie pentru depunerea Formularului 600 are în vedere continuitatea contributivităţii persoanelor fizice în sistemul de asigurări de pensii şi de sănătate.
La nivelul ANAF au fost dispuse toate măsurile organizatorice necesare în vederea asigurării realizării procesului de depunere şi prelucrare facilă şi rapidă a Formularului 600. În acest sens, contribuabilii au la dispoziţie şi posibilitatea transmiterii acestui formular fără a se deplasa la sediile ANAF, prin poştă cu confirmare de primire, urmând ca, începând din data de 15 ianuarie 2018, Formularul 600 să poată fi transmis şi în format electronic, de pe portalul www.anaf.ro”, se mai arată în comunicat.
Sursa: Ziarul Financiar