fbpx

Contact

Bona – o noua profesie pe piata muncii

În condiţiile în care programul de lucru al părinților este din ce în ce mai încărcat, necesitatea existentei unei persoane care să se ocupe de nevoile copilului în perioada în care părinții acestuia prestează muncă a devenit mai stringentă. Pe piață există numeroase firma care asigură personal care prestează activități de tip baby-sitting dar care, activau într-un vid legislativ, neexistând prevederi care să reglementeze acest tip de activitate.

Acesta este motivul pentru care astazi, 03.12.2014, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care înființează o nouă meserie în România – bona.

Potrivit textului adoptat de Camera Deputaților, meseria de bonă se poate exercita fie în baza unui contract individual de muncă încheiat de aceasta cu o persoană juridică fie ca persoană fizică autorizată.

În desfășurarea activităţii, bona îndeplinește cel puţin următoarele atribuţii: îngrijirea şi supravegherea copilului; hrănirea copilului; acordarea primului-ajutor în caz de îmbolnăvire/accidentare a copilului; informarea reprezentanţilor legali ai copilului cu privire la evoluţia acestuia, precum şi informarea de urgenţă a angajatorului referitor la apariţia unor situaţii deosebite cu privire la copil; însoţirea copilului la activităţi recreative, culturale, artistice, sportive şi şcolare proprii vârstei sau sprijinirea acestuia pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi, precum şi realizarea de activităţi de educare şi dezvoltarea a deprinderilor de viață independentă, precum și orice alte atribuții stabilite prin contract.

Bona angajată cu contract individual de muncă va răspunde disciplinar, civil, penal sau contravențional pentru modalitatea în care își exercită atribuțiile. Bona care prestează activitatea în calitate de persoană fizică autorizată, va răspunde pentru nerespectarea prevederilor contractuale, contravențional, civil sau penal.

 

 

Av. Razvan Vasiliu

Comments

comments

Apelează