Camera Deputaților a adoptat noi modificări în Codul Muncii
Parlamentul, prin votul final al deputaților, a adoptat astăzi noi modificări ale Codului Muncii.
Schimbările aduse majorează cu 15 zile calendaristice termenul pentru formularea cererilor de soluționare a unui conflict de muncă.
Astfel, aceste cereri vor fi formulate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, față de 30 de zile în prezent.
Conform propunerii adoptate de modificare a art. 268 alin. (1) lit. a) din Codul muncii: ”Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: a) în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plat ă a unor sume de bani”.
Proiectul mai prevedea că noul termen nu se va aplica în cazul măsurilor unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, despre care persoana interesată a luat la cunoștință înainte de intrarea în vigoare a noii legi.