fbpx

Contact

Camera Deputaţilor a votat legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul. Sunt exceptaţi aleşii, profesorii, medicii, asistenţii maternali, membrii Academiei Române şi cei din BNR, ANRE, ASF, ANCOM

Camera Deputaţilor a votat miercuri, în calitate de for decizional, cu 215 voturi „pentru”, 3 „împorivă” şi 49 abţineri, legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul, cu câteva excepţii precum aleşii, profesorii, cei angajati cu ora sa aibă grija de bătrani, copiii care au pensii de urmaş, medicii si asistentii, preoţii si artistii, membrii Academiei Române, dar şi cei care lucreaza în autoritati autonome (BNR, ANRE, ASF, ANCOM). Legea merge la promulgare.

Proiectul prevede că persoanele care lucrează în instituţii publice de stat, companii, regii autonome pot continua serviciul după ce implinesc vârsta de pensionare. Mentţinerea în activitate se face cu acordul anual al angajatorului. Vor putea cumula pensia cu salariul, pe perioadă nedeterminată şi persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, ai sistemului pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari de pensie de serviciu.

Alte categorii de beneficiari sunt aleşii, profesorii, cei angajaţi cu ora să aibă grija de bătrâni, copiii care au pensii de urmaş, medicii şi asistenţii, preoţii si artiştii, memebrii Academiei Române, cei care lucrează în autorităţi autonome (BNR, ANRE, ASF, ANCOM).

Salariatul poate fi menţinut în activitate maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu acordul anual al angajatorului.

Sunt câteva categorii care îţi vor putea prelungi activitatea şi după 70 de ani, şi anume medicii, farmaciştii, asistenţii medicali, moaşele, judecătorii, procurorii magistraţi, după ce dau examen.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de for decizional, şi astfel legea merge la promulgare.

Sursa: www.news.ro

Comments

comments

Apelează