fbpx

Contact

Stiri

Studiu: Piaţa muncii s-a schimbat complet. Candidaţii încep să accepte salarii mai mici şi poziţii inferioare

Piaţa muncii s-a schimbat complet în ultimul an, iar candidaţii încep să facă anumite concesii atunci când vor să se angajeze, cum ar fi să accepte salarii mai mici sau posturi inferioare, potrivit unui studiu realizat de platforma de recrutare eJobs. Astfel, spre deosebire de anii trecuţi, când angajatorii erau cei nevoiţi să facă o

Peste 7.600 de persoane și-au găsit locuri de muncă prin ANOFM București în primele nouă luni

Peste 7.600 de persoane și-au găsit locuri de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă București (ANOFM) în primele nouă luni ale anului, potrivit unui comunicat remis luni de instituție. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2020, au fost încadrate 7.674 persoane, din care 3950 sunt de sex feminin, scrie

Jumătate dintre angajaţii din Bucureşti au continuat să lucreze preponderent de acasă şi după ridicarea stării de urgenţă (studiu)

Jumătate dintre angajaţii care îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea în clădiri de birouri au continuat să lucreze preponderent de acasă şi după ridicarea stării de urgenţă, în ciuda faptului că majoritatea companiilor au început să îşi readucă parţial sau prin rotaţie personalul în spaţiile de birouri, potrivit unui studiu realizat de Cushman & Wakefield

Zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile 2 și 3, numai după epuizarea opțiunilor privind telemunca sau munca la domiciliu; sprijinul pentru telemuncă se acordă angajatorilor care au înregistrat în termen modificarea raportului de muncă în REVISAL

  Guvernul a aprobat completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor și a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei

Scutire de impozit pentru profitul investit în învățământul profesional. Facilități și pentru acordarea de burse

Profitul investit în susținerea învățământului profesional-dual – prin asigurarea pregătirii practice a elevilor, asigurarea burselor elevilor precum și a cheltuielilor pentru formarea de calitate a elevilor – va fi scutit de impozitare, potrivit unui proiect adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților. Inițiativa legislativă a fost inițiată de USR, dar a fost susținută de

Codul muncii

RIL admis – Sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidențiat unui medic rezident  nu constituie o cheltuială ocazionată cu pregătirea profesională a acestuia

RIL admis – Sumele plătite de o unitate medicală cu titlu de bursă de rezidențiat unui medic rezident  nu constituie o cheltuială ocazionată cu pregătirea profesională a acestuia.  Încă o dată am scris istorie în legislația muncii ! Astăzi, 26.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de către Colegiul de conducere

Rata şomajului la nivel naţional a scăzut la 3,26% în septembrie

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional s-a situat în septembrie la 3,26%, cu 0,26 puncte procentuale sub valoarea consemnată în aceeaşi lună din anul 2019, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Procentul raportat în septembrie a fost, de asemenea, în scădere cu 0,02 puncte procentuale comparativ cu luna august 2020. Conform

Eurostat: Românii fac, în medie, 27 de minute până la locul de muncă

Persoanele ocupate din Uniunea Europeană au făcut, în medie, 25 de minute de acasă şi până la locul de muncă în anul 2019, românii fiind aproape de media din UE, cu o durată medie a navetei de 27 de minute, arată datele publicate miercuri de Eurostat. Ţările unde naveta de acasă la locul de muncă

Apelează