fbpx

Contact

Eliminarea pensiilor speciale cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor, amânată în Camera Deputaților

Legea privind eliminarea pensiilor speciale cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor, aflată pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaților de miercuri a fost amânată pe fondul nemulțumirilor exorimate de magistrați și al protestelor grefierilor. Comisia de muncă a adoptat, marți, în unanimitate, propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor, însă raportul nu a fost transmis plenului, scrie News.ro. Votul din plen programat miercuri în Cameră, care e forul decizional în acest caz, a provocat reacții din partea, CSM, a președintei ICCJ, dar și din partea personalului auxiliar din Justiție. Miercuri, la ora 10:00, grefierii au iești în fața instanțelor și parchetelor, blocând activitatea.

”Anomaliile generate de existența pensiilor de serviciu sunt de ordin social și financiar și influențează negativ societatea românească. Astfel, în rândul majorității populației există un sentiment de dezaprobare nemulțumire și frustrare față de acest sistem de pensii de serviciu. (…) Un alt aspect negativ ce generează frustrare este și cuantumul acestor pensii de serviciu. Astfel, în timp ce 5 milioane de pensionari a căror pensie a fost calculată pe baza de contributivitate au un venit lunar mediul de aproximativ 1.100 lei, pensia medie în rândul personalului ce beneficiază de pensie de serviciu este chiar revoltător: peste 17.000 RON pensia medie pentru procurori și judecători, peste 10.000 RON pensia medie în rândul personalului aeronautic civil navigant, peste 5.000 RON pensia medie în rândul diplomaților și personalului consular”, arată inițiiatorii în expunerea de motive. Potrivit documentului, conform unei cercetări sociologice din perioada 27 noiembrie-5 decembrie 2018, peste 80% din populația României solicită eliminarea pensiilor de serviciu cunoscute ca pensii speciale. Inițiatorii mai spus că, anual, statul român cheltuie un miliard de euro pentru plata acestor pensii de serviciu, fiind 200.000 de astfel de pensionari. Proiectul de lege a fost respins de Senat, în 19.06.2019.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează