Grevă a funcţionarilor din mai multe prefecturi, nemulţumiţi de nivelul salarizării
Funcţionarii din mai multe prefecturi din ţară se află în grevă luni, ei reclamând nivelul salarizării, pe care o consideră mică în comparaţie cu alte funcţii publice.
”Funcţionarii publici şi personalul contractual din instituţiile prefectului din ţară, declară grevă generală în data de 10 aprilie 2023. La această acţiune vor participa 1800 salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiei prefectului. Solicităm trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate”, a transmis Sindicatul ,,Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică
Sindicaliştii reclamă că în prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate.
Greva a început la ora 9.00, iar protestatarii afirmă că o vor continua cât va fi nevoie, dacă solicitările lor nu vor primi răspuns.
Sursa: www.news.ro