Grevă de avertisment la metrou
Ion Rădoi, Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou, a anunțat că angajații Metrorex vor declanșa o grevă de avertisment joi, între orelele 04:00 și 06:00. Dacă dacă cererile lor salarialele nu vor fi îndeplinite, sindicaliștii vor declanșa greva generală, iar trenurile de metrou nu vor circula între orele 04:00 și 16:00.
Potrivit Hotnews, angajații de la metrou vor o creștere salarială de 42%. Conducerea companiei a transmis că salariul de bază al angajaților angajaților Metrorex a crescut în 2015 cu 10%, în 2016 cu 10%, iar de la 1 noiembrie 2017 cu 12%. În plus, salariul de bază a fost ajustat cu încă 21%, astfel încât să acopere influențele aplicării OUG 79/2017 privind trecerea unor contribuții obligatorii din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, cu aplicabilitate din 1 ianuarie 2018.
Sursa: Hotnews