Guvernul reduce contribuțiile la Pilonul II de pensii
Guvernul reduce contribuțiile la Pilonul II de pensii. Contribuțiile vor scădea de la 5,1% la 3,7%, a anunțat ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, în ședința de Guvern de joi.
„Acest pachet de măsuri vine la pachet cu reducerea procentelor de plată către pilonul II, de la 5,1 la 3,7%, dar atenție, fără a fi afectată valoarea nominală din prezent. Suma achitată azi către administratorul Pilonului II va fi cel puțin aceeași la anul, dar scăderea procentuală e necesară ca urmare a creșterii salariului brut cu 20%”, a spus ministrul Muncii.
Un raport al Comisiei Europene pe finanțele României atrage atenția că autoritățile române au de gând să modifice reforma pensiilor din anul 2008, când a apărut Pilonul II. Aceste transferuri ar contabiliza 0,8% din PIB pe an, iar o astfel de măsură ar stabiliza deficitul bugetar pe termen scurt. Comisia Europeană susține că a avertizat Guvernul să ia în considerare toate efectele unei astfel de naționalizări a fondurilor de pensii.
În ultima perioadă, s-a tot vorbit despre o încercare a Guvernului de a naționaliza pensiile private. În aprilie, fondul de pensii NN Pensii că au existat discuţii privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private. Guvernul a negat orice informație legată de desființarea Pilonului II și a spus că are trei variante de lucru: fie taie comisioanele administratorilor, fie trimite mai mult din contribuţii către stat şi mai puţin la privat, fie îi lasă pe oameni să decidă.
În prezent, din cele 10,5 procente reţinute din salariul unui român pentru pensie, 5,4% se duc către sistemul public, iar 5,1% către sistemul privat.
Sursa: Libertatea