INS: Câştigul salarial mediu net a crescut în aprilie cu 14 lei, comparativ cu luna precedentă
Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.561 lei în luna aprilie 2021, în creştere faţă de luna precedentă cu 14 lei (+0,4%), valorile cele mai mari fiind înregistrate în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (8.671 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.790 lei), conform datelor anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna aprilie, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.804 lei, cu 19 lei (+0,3%) mai mare decât în luna martie 2021.
“În luna aprilie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite, de fidelitate ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, se menţionează în comunicatul INS transmis AGERPRES.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 au fost:cu 20,1% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), respectiv cu 16,2% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 5% şi 10% în industria metalurgică, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, transporturi pe apă, extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive, fabricarea altor mijloace de transport, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, colectarea şi epurarea apelor uzate.
De asemenea, câştigul salarial mediu net s-a majorat între 3% şi 5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea echipamentelor electrice, transporturi aeriene, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, activităţi de servicii anexe extracţiei, telecomunicaţii, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii).
Pe de altă pare, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 au fost: cu 18,1% în fabricarea produselor din tutun, cu 14,7% în activităţi de editare, respectiv cu 13,8% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale); între 6,5% şi 7,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea băuturilor, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; între 2% şi 5% în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice).
INS precizează că scăderile câştigului salarial mediu net în aprilie faţă de luna martie 2021 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.
Potrivit datelor INS, în sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-7,8% ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv în administraţie publică (-0,7%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă (+0,4%).
Raportat la luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 11,9%.
Indicele câştigului salarial real a fost 108,4% pentru luna aprilie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi de 100% faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 232,3%, cu 0,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna martie 2021.
Sursa: www.agerpres.ro