Legea dialogului social si iluzia modificarii sale
Odata cu intrarea in vigoare a Legii nr. 1/2016, Codul de dialog social a suferit o serie de modificari, modificari care, in mare parte, au rolul numai de a bulversa o legislatie a carui scop este acela de a institui un set de reguli care reglementeaza relatia dintre partenerii sociali.
Legea 62/2011 – o lege controversata
In 2011, Legea nr. 62 a modificat radical dialogul social, a impus noi reguli de dobandire a reprezentativitatii si a adus schimbari in ceea ce priveste negocierea colectiva, oferind reprezentantilor salariatilor, mai des, ocazia de a participa la negocieri colective in numele salariatilor, ca urmare a inaspririi conditiilor in care un sindicat putea obtine reprezentativitatea.
Inca de la intrarea in vigoare a Legii 62/2011, aceasta a fost o lege controversata ce a starnit discutii aprinse, oferind sansa teoreticienilor dreptului muncii sa faca interpretari pe seama dispozitiilor sale.
Pornind de la discutiile aprinse legate de stabilirea unor cu totul alte termene fata de cele stabilite de Codul muncii, in care salariatii aveau posibilitatea de a contesta deciziile/masurie angajatorilor si pana la modificarea pragului de reprezentativitate, Legea 62/2011 a reprezentat o provocare atat pentru teoreticienii dreptului muncii, cat si pentru practicienii sai.
Din punctul meu de vedere, Legea 62/2011 ar fi trebuit sa ofere un nou inceput miscarii sindicale, prin modificarea pragului de dobandire a reprezentativitatii si prin eliminarea posibilitatii sindicatelor constituite la nivel de unitate, de a dobandi reprezentativitatea prin afiliere la o organizatie sindicala constituita la nivel superior si reprezentativa la acel nivel.
Aceasta modificare eu am perceput-o ca o dorinta a legiuitorului de a grupa miscarea sindicala, la nivel de unitate, oferind sindicatului reprezentativ legitimitate prin “forta sociala” pe care o reprezenta. Numarul de membri necesar pentru obtinerea reprezentativitatii (50%+1 din numarul total de salariati ai unitatii la care era constituit sindicatul) oferea sindicatului o forta sociala in cadrul negocierii. Si timpul mi-a demonstrat ca am avut dreptate: sindicatele reprezentative sunt sindicate puternice, care negociaza colectiv la nivel de unitate, constituind un veritabil partener de dialog social.
Desigur, acolo unde miscarea sindicala nu a reusit sa se coalizeze, au aparut si nemultumirile legate de impunerea unui prag ridicat de membri care sa conduca la obtinerea reprezentativitatii si implicit la statutul de reprezentant al salariatilor in cadrul negocierilor colective.
Legea 62/2011 a fost deopotriva si iubita si hulita. Depinde de care parte a baricadei te situai. In orice caz, trecand peste micul “derepaj” legat de termenul in care puteau fi contestate deciziile/masurile angajatorului, Codul de dialog social a fost o lege clara si coerenta.
Nu stiu daca acelasi lucru se mai poate supne odata cu intrarea in vigoare a modificarilor aduse prin Legea nr. 1/2016.
Modificarile aduse Legii dialogului social pot ingreuna procesul de negociere colectiva la nivel de unitate.
Legea nr. 1/2016 modifica, in parte, Capitolul III al Codului de dialog social – Partile si reprezentarea acestora la negocierea colectiva, insa legiuitorul omite sa armonizeze prevederile legale existente si nemodificate cu noutatile aduse.
In speta, este vorba despre prevederile art. 134 si 135 din Legea 62/2011, dispozitii ce par a contine prevederi contradictorii si care, in practica, ar putea da nastere la alte discutii si controverse pe tema participarii la negocierea colectiva a reprezentantilor salariatilor. In realitate, asa cum voi arata mai jos, regulile de reprezentare a salariatilor in cadrul negocierilor colective nu se modifica.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/2″][vc_custom_heading text=”Forma art. 134 din Legea nr. 62/2011 la data de 01.01.2016″ font_container=”tag:h5|text_align:justify”][vc_column_text]
Părţile contractului colectiv de muncă sunt angajatorii şi angajaţii, reprezentaţi la negocieri după cum urmează:
A.din partea angajatorilor:
a)la nivel de unitate, de către organul de conducere al acesteia, stabilit prin lege, statut ori regulament de funcţionare, după caz;
b)la nivel de grup de unităţi, de către angajatori care au acelaşi obiect principal de activitate, conform codului CAEN, constituiţi voluntar sau conform legii;
c)la nivel de sector de activitate, de către organizaţiile patronale legal constituite şi reprezentative potrivit prezentei legi;
B.din partea angajaţilor:
a)la nivel de unitate, de către sindicatul legal constituit şi reprezentativ potrivit prezentei legi sau de către reprezentanţii angajaţilor, după caz;
b)la nivelul grupurilor de unităţi, de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative la nivelul unităţilor membre ale grupului;
c)la nivel de sector de activitate, de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative potrivit prezentei legi.
Sindicatele legal constituite si reprezentative la nivel de unitate
Constat cu surprindere folosirea de catre legiuitor, in varianta modificata a art. 134, a sintagmei “sindicatele legal constituite şi reprezentative”.
In conditiile in care nu a fost modificat procentul de membri de sindicat care confera sindicatului atributul de reprezentativitate, acesta fiind mentinut la 50% + 1 din numarul total de salariati ai unitatii la nivelul careia este constituit sindicatul (a se vedea art. 51 alin. (1) pct. C din Legea nr. 62/2011), s-ar putea considera ca aceasta sintagma reprezinta o simpla eroare materiala, o greseala de redactare. Cum ar putea matematic exista mai multe sindicate reprezentative in cadrul aceleiasi unitati, daca pentru a dobandi aceasta calitate, e nevoie de formula: 50% + 1? Este adevarat ca in forma initiala de modificare a Codului social, semnatarii propunerii au urmarit si reducerea procentului de membri care atrage reprezentativitatea la nivel de unitate, caz in care pluralul aparut in forma finala ar fi avut sens.
Este evident ca aceasta “eroare” poate genera probleme practice serioase, avand in vedere ca hotararea de dobandire a reprezentativitatii are o valabilitate de 4 ani, conform dispozitiilor art. 221 din Legea nr. 62/2011:
Sa pornim de la premisa ca in cadrul societatii X, gradul de sindicalizare este ridicat, iar la nivelul angajatorului exista, legal constituite, 2 sindicate, A si B.
Sindicatul A obtine la T1 reprezentativitatea, demonstrand in instanta ca, la momentul depunerii cererii de constatare a reprezentativitatii, avea ca numar de membri egal cu jumatate plus unu din numarul total de salariati ai unitatii.
Ulterior, la T2, sindicatul B obtine si el reprezentativitatea la nivel de unitate ca urmare a acapararii de membri de la sindicatul A. Din varii motive (neglijenta sau pur si simplu alte obiective prioritare) Sindicatul B nu se adreseaza instantei de judecata pentru a constata pierderea de catre sindicatul A a reprezentativitatii (art. 222 alin. (1) din Legea nr. 62/2011).
Dupa obtinerea reprezentativitatii, sindicatul B solicita angajatorului declansarea negocierilor colective, acesta din urma, in conformitate cu prevederile art. 129 alin. (4) din Legea nr. 62/2011 avand obligatia de a declansa negocierea. Mai mult, in conformitate cu prevederile art. 140 alin. (1) ale aceleiasi legi, si sindicatul A, care detine o hotarare judecatoreasca de constatare a reprezentativitatii, va fi invitat la negocieri deoarece, neinvitarea la negocieri a tuturor părţilor îndreptăţite să negocieze contractul colectiv de muncă constituie motiv de neînregistrare a contractului colectiv de muncă negociat, sanctiunea neinregistrarii contractului fiind expres prevazuta de alin. (2) al art. 140 din Legea nr. 62/2011.
Ce poate face angajatorul intr-o asemenea situatie? Raportat la forma modificata a art. 134, angajatorul va fi obligat sa negocieze cu ambele sindicate care au prezentat hotarari din care rezulta ca ambele intrunesc conditiile de reprezentativitate. Din punctul meu de vedere, angajatorul nu poate refuza sau amana negocierea pana la clarificarea situatiei intrucat, pluralul folosit de legiuitor pentru a desemna reprezentantii salariatilor la negocieri (sindicatele legal constituite şi reprezentative) lasa posibilitatea practica a existentei la nivel de unitate a doua sindicate reprezentative (desi matematic, o astfel de situatie este absurda).
Varianta nemodificata a art. 134 din Legea nr. 62/2011 prevedea expres ca in cadrul negocierilor colective la nivel de unitate, salariatii negociaza prin sindicatul legal constituit şi reprezentativ, eliminand orice posibilitate de a “forta” negocierea cu 2 sindicate in calitate de reprezentanti ai lucratorilor, chiar daca, asemenea exemplului de mai sus, la invitatia de negociere ar fi raspuns doua sindicate a caror reprezentativitate era certificata de cate o hotarare judecatoreasca.
Situatia expusa mai sus, desi poate fi rar intalnita, a existat in realitate si se poate repeta, cu atat mai mult cu cat forma modificata a art. 134 este cat se poate de ambigua. Raportat la forma de dinaintea modificarii a prevederilor art. 134 din Legea nr. 62/2011, negocierea putea fi suspendata de catre angajator, pana la lamurirea situatiei de fapt, privind reprezentativitatea celor doua sindicate care clamau acest atribut, justificat de faptul ca vechea forma permitea negocierea numai cu sindicatul reprezentativ, posibilitatea negocierii cu doua sindicate reprezentative fiine exclusa (cum este si firesc).
Or, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 1/2016 apreciez ca suspendarea negocierile colective nu va mai fi posibila pentru lamurirea situatiei de fapt, din moment ce insasi legislatia ofera posibilitatea ca la negocierea colectiva la nivel de unitate, salariatii sa fie reprezentati de sindicate reprezentative.
Reprezentarea salariatilor in cadrul negocierii colective la nivel de unitate
Prima lectura a Legii nr. 1/2016 poate lasa impresia ca regulile ce guverneaza negocierea colectiva la nivel de unitate au fost modificate. Aceasta iluzie este data de modificare art. 134 a Legii 62/2011, respectiv ca urmare a inserarii regulii de reprezentare a salariatilor in cadrul negocierii colective, reprezentarea putand fi facuta, in cazul in care la nivel de unitate nu exista ” sindicate reprezentative” de catre federaţia reprezentativa la nivelul sectorului din care face parte angajatorul si la care este afiliat sindicatul din unitate. Abia in ultima instanta, acolo unde nu sunt constituite sindicate, reprezentarea salariatilor in cadrul negocierii colective poate fi facuta de reprezentantii salariatilor.
Aparent, noutatea adusa de Legea nr. 1/2016 consta in eliminarea posibilitatii reprezentarii salariatilor in cadrul negocierii colective de catre reprezentantii alesi, daca in unitate exista un sindicat afiliat la o federatie reprezentativa la nivel de sector de activitate din care face parte si angajatorul. Cu alte cuvinte, posibilitatea participarii reprezentantilor salariatilor la negocierile colective a fost limitata numai la situatia in care la nivel de unitate nu exista constituit un sindicat.
In realitate, prin nemodificarea prevederilor art. 135 ale Legii nr. 62/2011, reprezentantii salariatilor nu pot fi inlaturati din procesul de negociere colectiva la nivel de unitate in cazul in care la nivelul angajatorului nu exista un sindicat reprezentativ. Prevederile art. 135 din Legea nr. 62/2011 impun, in continuare, participarea la negocierea colectiva la nivel de unitate a reprezentantilor salariatilor.
Totodata, trebuie observat si faptul ca prevederile art. 221 din Codul muncii au ramas nemodificate, astfel incat, la angajatorii la care sunt încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi la care nu sunt constituite organizaţii sindicale reprezentative conform legii, interesele salariaţilor pot fi promovate şi apărate de reprezentanţii lor, aleşi şi mandataţi special în acest scop. Asadar, legislatia muncii recunoaste in continuare dreptul reprezentantilor salariatilor de a reprezenta lucratorii atunci cand la nivelul angajatorului nu exista constituit un sindicat reprezentativ. Mai mult, asa cum practica de pana acum a demonstrat, negocierea colectiva nu reprezinta apanajul exclusiv al organizatiilor sindicale, astfel incat prevederile alin. (3) al art. 221 nu pot conduce la excluderea reprezentantilor salariatilor de la negocierea colectiva. Cu siguranta, teoria poate va analiza in ce masura mai sunt aplicabile prevederile art. 221 din Codul muncii raportat la caracterul de lege speciala a Legii 62/2011 fata de Codul muncii dar, cred ca o astfel de dezbatere nu are cum sa influenteze dreptul reprezentantilor salariatilor de a participa la negocierea colectiva la nivel de unitate.
In plus, nici puterea de negociere a reprezentantilor salariatilor nu a fost redusa, aspect ce rezulta din nemodificarea prevederilor art. 146 alin. (2) din legea nr. 62/2011, prevederi potrivit carora:
La nivel de unitate, contractul colectiv de muncă va fi înregistrat fără semnătura tuturor părţilor numai în cazul în care partea semnatară care reprezintă angajaţii acoperă mai mult de jumătate din totalul angajaţilor.
Rezulta astfel ca, reprezentantii salariatilor alesi in conformitate cu prevederile art. 221 alin. (2) din Codul muncii au, in ultima instanta, cuvantul final in negocierea colectiva, vointa acestora fiind cea care determina incheierea si inregistrarea sau nu a unui contract colectiv de munca la nivel de unitate, in cazul in care la respectivul angajator nu exista un sindicat reprezentativ.
A accepta teza potrivit careia la negocierea colectiva la nivel de unitate, cand nu exista un sindicat reprezentativ, reprezentantii salariatilor sunt eliminati de la masa negocierilor, reprezentarea lucratorilor fiind facuta exclusiv de catre federatia sindicala reprezentativa la nivel de sector de activitate, conduce la lipsirea de efecte a art. 146 alin. (2) intrucat, situatia avuta in vedere de acest articol ar fi imposibil de intalnit in practica.
Neinvitarea reprezentantilor salariatilor la negocierea colectiva, aceasta desfasurandu-se exclusiv de catre federatia sindicala reprezentativa la nivelul sectorului de activitate din care face parte angajatorul, poate atrage riscul neinregistrarii contractului colectiv de munca, in conformitate cu prevederile art. 140 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, potrivit caruia:
Neinvitarea la negocieri a tuturor părţilor îndreptăţite să negocieze contractul colectiv de muncă constituie motiv de neînregistrare a contractului colectiv de muncă negociat.
Ca modificarea dispozitiilor art. 134 din Legea nr. 62/2011 s-a facut in mod pripit, fara a se analiza impactul asupra celorlalte prevederi ale Codului de dialog social este o certitudine cu atat mai mult cu cat, forma actuala a acestui articol nu acopera din punct de vedere legisltiv situatia in care, la nivelul angajatorului exista constituit un sindicat nereprezentativ sau, acelasi sindicat nereprezentativ este afiliat la o federatie nereprezentativa la nivelul sectorului de activitate din care face parte unitatea la nivelul careia se negociaza. Aceste doua situatii se pare ca au scapat la momentul modificarii art. 134 intrucat, in ambele ipoteze, raportat la textul actual, reprezentantii salariatilor nu pot asigura reprezentarea lucratorilor la negocierea colectiva. Daca am ignora prevederile art. 135, rezulta ca, in aceste doua ipoteze, negocierea colectiva la nivel de unitate este imposibil de desfasurat.
Acesta este motivul pentru care consider ca, in ciuda modificarii art. 134, negocierea colectiva trebuie sa se desfasoare in continuare in conformitate cu prevederile art, 135 din Legea 62/2011.
Modificarile aduse de Legea nr. 1/2016
Trecand peste modificarea dispozitiilor art 134 din Legea nr. 62/2011, Legea nr. 1/2016 aduce, intr-adevar, unele schimbari ale legislatiei in domeniu, unele dintre acestea fiind binevenite, unele putand fi considerate ca o consecinta fireasca a situatiilor practice care au influentat relatia angajator – sindicate.
Retinerea cotizatiei de sindicat la cererea organizaţiei sindicale şi cu acordul membrilor acesteia
Aceasta modificare, solicitata de catre partea sindicala, vine sa rezolve o nemultumire mai veche a organizatiilor sindicale.
Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 – 2010, pornind de la prevederile Legii sindicatelor in vigoare la acel moment, continea o prevedere care dadea dreptul angajatorilor de a retine, la solicitarea sindicatelor, cotizatiilor membrilor de sindicat:
Art. 91 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 – 2010:(1)În aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 54/2003 – Legea sindicatelor, la cererea organizaţiilor sindicale, angajatorii vor reţine şi vor vira sindicatului cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată. Concomitent se va efectua şi deducerea fiscală a cotizaţiei din venitul lunar al membrului de sindicat, conform prevederilor legale.(2)Reţinerea şi deducerea fiscală a cotizaţiei se fac pe baza cererii organizaţiei sindicale, la care se ataşează lista membrilor de sindicat şi semnătura acestora de acceptare a reţinerii. Lista se înaintează angajatorului la începutul fiecărui an de către sindicat şi va fi actualizată ori de câte ori este nevoie, de către acesta.
Or, dupa expirarea acestui contract colectiv de munca, odata si cu intrarea in vigoare a Legii nr. 62/2011, angajatorii nu au mai avut un temei legal care sa le permita retinerea si virarea catre sindicate a cotizatiilor membrilor acestora. Evident insa, au fost gasite solutii practice acestui “inconvenient” dar, inexistenta unui text de lege care sa permita retinerile de cotizatii, a pus sub semnul legalitatii aceste practici, cu atat mai mult cu cat prevederile art. 169 din Codul muncii mentionau expres ca “nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege“.
Aceasta situatie a fost cea care a condus la inserarea in Legea nr. 62/2011 a unui articol care sa prevada posibilitatea angajatorului de a retine si vira sindicatului cotizatia membrilor acestuia.
Sub aspectul retinerii cotizatiei, Legea nr. 1/2016 impune insa o serie de conditii ce trebuie indeplinite cumulativ, respectiv:
- sa existe o solicitare din partea sindicatului de a se retine cotizatia de la membrii sai;
- sa existe acordul membrului de sindicat pentru o astfel de retinere, acord care, din punctul meu de vedere, trebuie expres exprimat anterior solicitarii de retinere a cotizatiei.
Cuantumul cotizatiei de sindicat
In ceea ce priveste cuantumul cotizatiei, acesta este stabilit de fiecare sindicat in parte, prin reglementarile interne proprii, deductibilitatea fiind insa limitata legal la maximum 1 % din venitul brut realizat de catre membrul de sindicat.
Principiul unicitatii afilierii
O alta modificare a Legii 62/2011 prin intrarea in vigoare a Legii nr. 1/2016 vizeaza consacrarea principiului unicitatii afilierii, indiferent daca este vorba de organizatiile patronale sau de cele sindicale. Aceasta modificare este fireasca si necesara pentru a se evita situatiile in care o organizatie patronala sau sindicala sa poata fi afiliata la mai multe organisme superioare.
In acest sens, au fost introduse doua noi paragrafe, astfel:
La articolul 41, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
“(5) Un sindicat poate fi afiliat, la nivel naţional, la o singură federaţie sindicală. De asemenea, o federaţie sindicală poate fi afiliată, la nivel naţional, unei singure confederaţii sindicale.”
“(41) Un angajator poate fi afiliat, la nivel naţional, la o singură federaţie patronală. De asemenea, o federaţie patronală poate fi afiliată, la nivel naţional, la o singură confederaţie patronală de rang superior.”
Alte modificari
(1) Contractele colective de muncă se negociază şi la nivelul regiilor autonome, companiilor naţionale, asimilate grupurilor de unităţi, precum şi la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă. În cazul autorităţilor şi instituţiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă, contractul colectiv se încheie între conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi sindicatele legal constituite şi reprezentative, potrivit legii.(2) În contractele colective de muncă încheiate la nivel de sector de activitate, pentru personalul din sectorul bugetar, părţile vor stabili expres modalităţile de negociere a contractelor colective de muncă la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forţă de muncă, autorităţi/instituţii aflate în coordonarea sau în subordonarea autorităţii publice centrale.
Concluzii
Legea nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 62 nu aduce vreo schimbare in ceea ce priveste negocierea la nivel de unitate in sistemul privat dar, cu siguranta, va da nastere la controverse aprinse si mai mult ca sigur, va genera un lung sir de litigii inutile. Asadar, consider ca modificarile aduse Legii 62/2011 in ceea ce priveste negocierea colectiva au mai mult rolul de a bulversa colaborarea intre partenerii sociali, colaborare care, si asa, de cele mai multe ori, este anevoioasa din varii motive.
Av. Razvan Vasiliu
[/vc_column_text][vc_single_image image=”1422″ alignment=”center” onclick=”zoom”][vc_tweetmeme][vc_googleplus][/vc_column][/vc_row]
