fbpx

Contact

Ministerul Muncii a inițiat modificarea Legii privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate

Ministerul Muncii și Protecției Sociale propune introducerea de garanții suplimentare pentru românii care merg să lucreze în străinătate, atât în ceea ce privește legalitatea contractelor cu angajatorii din statul de primire, cât și condițiile specifice de călătorie și siguranța transportului până în țara de destinație.

”Conform proiectului propus de Minister, agențiile de plasare a forței de muncă vor avea obligația de a asigura transportul lucrătorilor români la destinație, în cazul în care este vorba de un grup de persoane, și trebuie să facă acest lucru în condiții de siguranță și din punct de vedere sanitar, în contextul pandemic. Au fost deja formulate propuneri de colaborare între cele două părți, astfel încât transportul lucrătorilor să fie monitorizat, să îndeplinească toate condițiile de siguranță rutieră și sanitară, dar și condițiile specifice de intrare pe teritoriul statului respectiv. Pentru că nu vrem ca românii să mai treacă prin incidente neplăcute la frontieră, am rugat transportatorii să furnizeze pasagerilor, încă din momentul rezervării transportului, toate informațiile privind documentele necesare la graniță, iar Inspecția Muncii va sprijini companiile în acest demers”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

De altfel, legea va institui o colaborare mult mai strânsă între agențiile de plasare a forței de muncă și Inspecția Muncii, pentru ca instituția să fie informată cu privire la persoanele angajate în străinătate înainte ca acestea să plece din țară.

Mai mult, agențiile de plasare a forței de muncă vor fi obligate să transmită situaţia privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate lunar, și nu trimestrial, cum prevede actul normativ în prezent.

Proiectul de modificare prevede și înăsprirea regimului sancționator aplicabil pentru cazurile de nerespectare a prevederilor legale privind medierea și plasarea forței de muncă în străinătate.

Sursa: Ministerul Muncii si Protectiei Sociale

Comments

comments

Apelează