Ministrul Muncii anunţă că vineri va fi aprobat salariul minim şi, cel mai probabil, va intra în vigoare la 1 ianuarie
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, luni, că vineri va fi aprobat în Guvern cuantumul salariului minim care va intra în vigoare, cel mai probabil, de la 1 ianuarie. Budăi dă asigurări că nu există probleme în ceea ce priveşte plata pensiilor din sistemul public. „Salariul minim pe economie, vom mai avea astăzi o discuţie şi pe parcursul vizitei la Bruxelles unde preluăm Preşedinţia Consiliului UE şi va fi dezbătut şi aprobat vineri în şedinţa de Guvern şi atunci vom avea forma finală. Ce pot eu să anticipez, cred că va intra în vigoare de la 1 ianuarie” a afirmat ministrul Muncii.
Întrebat dacă va fi respectat programul privind majorările salariale prevăzute în legea salarizării pentru anul viitor, ministrul Muncii a spus că va fi respectat programul de guvernare.
„Am spus clar că noi vom respecta programul de guvernare, este un prim guvern de după Revoluţie până acuma care se ghidează după un program de guvernare transformat în lege în Parlament şi ne ţinem de acest program de guvernare. Eu nu am auzit să fie discuţii şi nici nu vor fi şi clar va fi aplicată legea salarizării unice” a afirmat Budăi.
Sursa: www.news.ro