Președintele Iohannis a promulgat proiectul de lege care prevede ca zilele de 6 și 7 ianuarie să fie declarate zile de sărbătoare legală
Președintele Iohannis a promulgat proiectul de lege inițiat de PSD și care prevede ca zilele de 6 și 7 ianuarie, de Sărbătoarea Botezului Domnului și Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul, să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, în luna ianuarie vor exista 5 zile libere legale, iar în total vor exista 17 astfel de zile într-un an.
În prezent românii beneficiază de 15 zile libere legale:
1 și 2 ianuarie (prima și a doua zi de Anul Nou)
24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române)
14 aprilie (Vinerea Mare): 16 și 17 aprilie (Paștele ortodox)
1 mai (Ziua Muncii)
1 iunie (Ziua Copilului)
12 și 13 iunie (prima și a doua zi de Rusalii)
15 august (Adormirea Maicii Domnului)
30 noiembrie (Sfântul Andrei)
1 decembrie (Ziua Națională a României)
25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun)
Sursa: www.profit.ro