”Protecția maternității la locul de muncă”, ghid practic privind perioada anterioară nașterii, maternitatea și etapa ulterioară nașterii
Ideea cărții “Protecția maternității la locul de muncă” a apărut datorită numărului mare de solicitări pe care le-am primit de-a lungul timpului la Vasiliu Miclea SCA privind explicarea tuturor etapelor pe care un angajat trebuie să le parcurgă în relația cu angajatorul odată ce află că urmează să devină părinte.
Neclaritățile frecvente privind calculul indemnizației de creștere a copilului, drepturile gravidei la locul de muncă, concediile de care poate beneficia ne-au determinat să lucrăm la un ghid practic care să vină în ajutorul tuturor celor care ajung să se confrunte cu aspectele legale privind maternitatea și locul de muncă.
Am structurat cartea în trei mari capitole, astfel încât cititorul să poată accesa cu ușurință secțiunile de interes, astfel:
-perioada anterioară nașterii
-maternitatea
-după nașterea copilului.
-perioada anterioară nașterii
-maternitatea
-după nașterea copilului.
În cadrul primei părți, am tratat aspecte care vizează salariatele care urmează proceduri de fertilizare in vitro, am analizat condițiile în care operează interdicția concedierii salariatei gravide, documentele ce trebuie transmise angajatorului, precum și concediile de care poate beneficia salariata.
În cea de-a doua parte, dedicată maternității, cititorii vor putea afla informații legate de concediul de lăuzie și concediul paternal.
În ultima parte a lucrării, am abordat aspecte teoretice și practice cu care ne-am confruntat de-a lungul carierei noastre.
În ultima parte a lucrării, am abordat aspecte teoretice și practice cu care ne-am confruntat de-a lungul carierei noastre.
Cititorii vor găsi detalii legate de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, veniturile care sunt luate în considerare la stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului.
De asemenea, sunt abordate condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se obține stimulentul de inserție și protecția beneficiarului acestui stimulent împotriva concedierii.
Cartea este disponibilă pe site-ul Editurii Rosetti (https://editurarosetti.ro/?operatie=cos&id=258) și sperăm să vină în întâmpinarea nevoilor de informare ale viitorilor sau actualilor părinți, dar și în sprijinul specialiștilor din departamentele de Resurse umane.