fbpx

Contact

Raport: Aproape trei sferturi dintre români consideră că GenAI va avea un anumit impact asupra locului de muncă

Aproape trei sferturi (73%) dintre respondenţii români consideră că GenAI va avea un anumit impact asupra locului de muncă, conform unui raport intitulat “Cum se schimbă preferinţele de muncă în era GenAI”, publicat de către Boston Consulting Group (BCG), The Network şi The Stepstone Group.

De asemenea, 55% dintre cei chestionaţi doresc să se recalifice pentru a se adapta noului context, în timp ce 40% doar dacă este necesar, iar 5% nu-şi propun deloc acest lucru.

La nivel mondial, trei sferturi dintre angajaţi cred că GenAI va aduce un anumit nivel de schimbare la locul de muncă. În ciuda vremurilor incerte, aceştia rămân încrezători în poziţia lor pe piaţa muncii: 57% dintre ei sunt pregătiţi să se recalifice în noi poziţii pentru a avansa în carieră.

Din perspectiva poziţiei de negociere, 60% dintre respondenţii români consideră că deţin avantajul atunci când negociază pentru un nou loc de muncă, iar 65% dintre aceştia declară că sunt abordaţi de către potenţiali angajatori cel puţin odată pe an, 12% odată la câţiva ani şi doar 23% spun că nu au fost contactaţi niciodată.

În ce priveşte gradul de adopţie al AI, doar 23% dintre români spun că folosesc această tehnologie în mod regulat, faţă de 29% dintre francezi sau 39% dintre americani. 23% dintre români nu au auzit niciodată despre AI, comparativ cu 14% dintre respondenţii la nivel global, semnalează raportul.

Concluziile studiului subliniază abordarea proactivă pe care angajaţii o adoptă ca răspuns la impactul GenAI. Prioritizând recalificarea şi dezvoltarea, aceştia nu doar că se pregătesc să se adapteze la schimbările tehnologice, dar îşi exprimă şi încrederea în capacitatea lor de a prospera pe o piaţă a muncii în evoluţie. Această adaptabilitate este esenţială pentru menţinerea unei forţe de muncă robuste şi reziliente în faţa progreselor tehnologice continue.

“Vedem o evoluţie rapidă şi maturizare a opiniilor angajaţilor faţă de AI şi o recunoaştere crucială a faptului că un angajament pentru recalificare continuă este benefic pentru angajaţi pe termen lung”, a spus Jens Baier, director general şi partener senior la BCG, lider în zona resurselor umane, citat în comunicat.

Din perspectiva factorilor importanţi pentru alegerea locului de muncă, aspectele de ordin financiar sunt prioritare pentru angajaţii români, fiind urmate de echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională, precum şi de relaţia cu superiorii. La nivel global, factorul cel mai apreciat este securitatea locului de muncă.

Angajaţii români sunt siguri şi cu privire la ceea ce nu-şi doresc. Astfel, 69% ar refuza o ofertă de muncă atractivă dacă ar avea o experienţă negativă în timpul procesului de interviu. În plus, 35% dintre angajaţi spun că nu vor lucra pentru companii care nu oferă opţiunea lucrului de acasă sau de la distanţă, iar 41% apreciază diversitatea şi incluziunea la locul de muncă.

Raportul “Cum se schimbă preferinţele de muncă în era GenAI” se bazează pe datele unui sondaj realizat pe 150.000 de angajaţi din 188 de ţări şi este a doua parte a ediţiei 2024 din seria Decoding Global Talent. Sondajul din România a fost efectuat pe un eşantion de 1074 de respondenţi.

Sursa: www.agerpres.ro

Comments

comments

Apelează