fbpx

Contact

România, pe locul 3 în lume în topul celor mai bune ţări pentru munca la distanţă şi pentru călătorii

România este pe locul al treilea în lume în topul ţărilor celor mai avantajoase pentru un angajat care vrea să îmbine munca la distanţă cu călătoriile în acest an, potrivit unui clasament realizat de motorul de căutare momondo.ro.

Clasamentul a luat în considerare ţările în care este cel mai avantajos să lucrezi la calculator şi să călătoreşti, se arată în comunicatul companiei. În realizarea acestui top, momondo.ro a analizat 111 ţări, pe care le-a clasificat în funcţie de 22 de factori, împărţiţi în şase categorii: accesibilitate şi costuri de călătorie; preţuri locale; siguranţă şi sănătate; facilităţile muncii de la distanţă; viaţa socială; vremea.

Topul este condus de Portugalia, urmată de Spania şi România. Pe următoarele locuri se situează Mauritius, Japonia, Malta, Costa Rica, Panama, Republica Cehă şi Germania, scrie Agerpres.

România a fost plasată pe locul trei în acest clasament în ceea ce priveşte munca la distanţă în special datorită costurilor reduse de trai şi a preţurilor mici. De asemenea, România oferă preţuri avantajoase la închirieri auto şi la hoteluri, în plus faţă de costuri reduse pentru închirierea pe termen lung a unui apartament, ceea ce asigură condiţii foarte bune pentru călătorii interne.

Totodată, pentru „nomazii digitali” România aduce avantajul vitezei excelente a internetului şi faptul că mulţi localnici vorbesc engleză. Alt factor important în favoarea includerii României în acest top pe o poziţie foarte înaltă este viza pentru liberii profesionişti, pe care autorităţile plănuiesc să o pună la dispoziţie în lunile următoare, se menţionează în comunicat.

Sursa: agerpres

Comments

comments

Apelează