România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale costului cu mâna de lucru în primul trimestru
Costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie a crescut cu 1,5% în zona euro şi cu 1,7% în UE, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară a lui 2020, în rândul statelor membre cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Lituania (12%), Slovenia (11,1%), Portugalia (7%), Polonia şi Grecia (ambele cu 5,8%) şi România (5,6%), potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale, precum contribuţiile sociale plătite de angajatori. În România, costurile salariale au înregistrat o creştere anuală de 5,6% în primul trimestru al acestui an, iar costurile non-salariale au înregistrat o creştere anuală de 5%.
Avansul costurilor cu forţa de muncă în România s-a produs în principal pe fondul creşterii cu 6,6% a costului orar al forţei de muncă în sectorul de non-business, la care se adaugă o creştere cu 5,2% a costului orar al forţei de muncă în sectorul de business, în ambele cazuri fiind vorba de creşteri mult peste media europeană, 2,3% respectiv 1,4%. Pe sectoare ale economiei, în România costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 5,5% în industrie şi în sectorul serviciilor şi cu 1,8% în construcţii.
Separat, Eurostat a anunţat miercuri că România a avut în T1 una din cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante din UE. În primele trei luni ale acestui an, rata locurilor de muncă vacante a fost de 2,1% în zona euro şi de 2% în Uniunea Europeană. Statele membre cu cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante au fost: Grecia (0,3%), Spania (0,7%), România, Slovacia, Portugalia şi Bulgaria (toate cu 0,8%).
La polul opus, statele membre cu cea mai ridicată rată a locurilor de muncă vacante în primul trimestru au fost: Cehia (5%), Belgia (3,5%) şi Olanda (3%).
Comparativ cu situaţia din primul trimestru din 2020, rata locurilor de muncă vacante a scăzut în doar în opt state membre, printre care se numără şi România, a rămas stabilă în cinci ţări şi a crescut în 12 state. În România, rata locurilor de muncă vacante a scăzut uşor de la 0,9% în T1 2020 până la 0,8% în T1 2021.
Sursa: www.agerpres.ro