fbpx

Contact

Românii sunt printre cei mai deschişi europeni pentru a adopta modul de lucru hibrid (studiu)

Românii sunt printre cei mai deschişi europeni pentru a adopta modul de lucru hibrid, cu 49% faţă de media europeană de 41%, însă doar 23% dintre ei consideră că educaţia online funcţionează cum trebuie, cel mai scăzut procent din Europa, unde media este de 45%, potrivit studiului pan-european “L’Observatoire Cetelem de la Consommation”.

Studiul a fost realizat în 15 ţări din Uniunea Europeană, printre care şi România, pe un număr de 14.200 de respondenţi, menţionează într-un comunicat BNP Paribas Personal Finance.

Acesta şi-a propus să urmărească impactul contextului pandemic asupra comportamentului de consum al europenilor şi percepţia asupra stilului de viaţă „la distanţă” accelerat de pandemie şi a influenţei acestuia în viaţa socială. Deşi consumul a fost afectat negativ, intenţia de a economisi a crescut cu 3 puncte procentuale la nivelul întregii Europe. Peste jumătate dintre europeni afirmă acest lucru (54%), românii fiind cei mai categorici, deşi procentul a rămas constant faţă de anul trecut, 69% dintre românii chestionaţi exprimându-şi această intenţie.

Însă, cea mai mare creştere înspre economisire de la un an la altul se observă tot în rândul italienilor (creştere cu 11 pp, până la 51%), urmaţi de englezi (creştere cu 6 pp, până la 63%) şi francezi (creştere cu 5 pp, până la 40%).

Viaţa la distanţă a devenit o realitate globală, care se răsfrânge atât în modul cum se desfăşoară activităţile cotidiene, cât şi relaţiile interumane. Însă, acest stil de viaţă, care a accelerat adoptarea soluţiilor digitale ca alternativă la lipsa sau limitarea interacţiunilor umane, nu este universal acceptat în rândul europenilor.

Deşi 8 din 10 consideră că distanţarea face acum parte din traiul lor de zi cu zi, doar 45% se bucură într-adevăr de acest nou mod de viaţă. Românii sunt printre cei mai categorici în a nu manifesta o deschidere prea mare către acest stil de viaţă, la fel ca restul ţărilor est-europene, privindu-l mai degrabă ca pe un cumul de constrângeri şi doar 18% dintre ei se declară adepţi ai acestuia.

Sursa: www.economica.net

Comments

comments

Apelează