fbpx

Contact

Salariaţii plăţiţi de cel puţin doi ani cu salariul minim de acelaşi angajator, inclusiv cei cu normă parţială, vor avea obligatoriu o majorare salarială în ianuarie

Salariaţilor care lucrează cu contract de muncă la aceeaşi firmă dinaintea anului 2022, iar în toată perioada care curge de la data angajării la acelaşi angajator au fost remuneraţi doar cu salariul minim pe economie trebuie să li se majoreze salariul începând cu 1 ianuarie 2024.

Obligaţia de majorare a salariului minim pentru aceşti angajaţi e prevăzută în OUG 142 din 2021 care are însă o vulnerabilitate: nu prevede un procent minim cu care angajatorul e obligat să majoreze aceste salarii.

Aproape 407.000 de angajaţi – vizaţi de prevederile OUG 142 din 2021 – urmează să aibă salariile majorate, reiese din informaţiile deţinute de Inspecţia Muncii.

Pentru fiecare dintre salariaţii angajaţi la 1 ianuarie 2022 sau după această dată, angajatorul va calcula 24 de luni de la data angajării, urmând ca aceea să fie data de la care trebuie majorat salariul, explică Inspecţia Muncii.

Prevederile OUG 142 din 2021 îi vizează şi pe salariaţii cu normă parţială dacă au lucrat la acelaşi angajator dinaintea anului 2022 şi au fost plătiţi doar cu salariul minim pe economie de la semnarea contractului de muncă până în prezent, reiese din informaţiile publicate de Inspecţia Muncii.

Sursa: www.economica.net

Comments

comments

Apelează