Şapte din zece companii vor acorda beneficii de Paşti angajaţilor, în acest an – sondaj
Şapte din zece companii (69%) vor oferi beneficii de Paşti angajaţilor, cele mai populare fiind primele în bani şi tichetele/voucherele cadou, reiese dintr-un sondaj realizat de o platformă de recrutare online.
În acest sens, 37% dintre companii au în plan să ofere salariaţilor tichete cadou cu valori între 100 şi 200 lei/angajat.
Conform datelor eJobs, în acest moment, 84% dintre angajatori oferă beneficii salariaţilor, în timp ce 16% nu le au incluse în pachetele pentru angajaţi. În plus, 69% dintre antreprenorii, managerii şi oamenii de HR intervievaţi spun că oferă beneficii speciale cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Totodată, o treime dintre angajatorii participanţi la studiu au declarat că vor oferi, de Paşti, prime în bani, iar puţin peste un sfert îşi recompensează echipele cu vouchere sau tichete-cadou. În acelaşi timp, coşurile cu produse tradiţionale, odată preferatele angajatorilor, sunt oferite în acest an doar de 13% dintre aceştia, în timp ce un procent egal de companii, respectiv câte 10%, vin cu zile libere suplimentare sau petreceri cu echipa. De asemenea, sub 5% organizează tombole cu premii pentru angajaţi şi tot atâtea îi recompensează cu tichete de vacanţă.
Când vine vorba despre valoarea beneficiilor de Paşti din 2022, cei mai mulţi angajatori (37%) au alocat între 100 şi 200 de lei/angajat, 27% merg pe valori între 200 şi 400 de lei, iar 21% oferă beneficii cuprinse între 400 şi 800 lei. Restul, de 15%, alocă peste 800 de lei/angajat.
Pe de altă parte, angajatorii cred că oferirea săptămânii de lucru de patru zile ca beneficiu i-ar ajuta cel mai mult să se diferenţieze în piaţă şi să atragă candidaţi, însă cu scurtarea programului de lucru la 32 de ore pe săptămână, nu cu comprimarea celor 40 de ore în patru zile în loc de cinci, cum este în acest moment propunerea de lege.
„La fel de populare ar fi şi extinderea pachetului de beneficii către membrii familiei angajaţilor şi al 13-lea salariu. Alte beneficii pe care le-ar oferi angajatorii dacă nu ar fi constrânşi de buget ar fi acoperirea cheltuielilor casnice ale angajaţilor, asigurarea de menajere/bone pentru membrii echipelor, dar şi oferirea unei perioade sabatice pentru angajaţi pe banii companiei”, menţionează sursa citată.
Sondajul eJobs a fost derulat în perioada 1-15 aprilie 2022, pe un eşantion de circa 175 de companii, respondenţii fiind oameni de HR, manageri şi antreprenori.
Sursa: www.economica.net