fbpx

Contact

Sindicatul angajaților din STB anunță că a ajuns la o înțelegere cu PMB și conducerea companiei pentru a evita intrarea în grevă generală

avocat dreptul muncii contract colectiv de munca CCM

Primăria Capitalei și sindicaliștii din STB, care amenință cu greva generală de câteva luni, au ajuns la o înțelegere după întâlnirea care s-a desfășurat marți dimineață între viceprimarul Stelian Bujduveanu, conducerea STB și sindicaliști.

Sindicaliștii au obținut majorarea salariului minim pe economie de la 3000 la 3.300 de lei, dar și mai multe modificări la contractul colectiv de muncă. Întâlnirea a avut loc după ce mandatul directorului STB, Adrian Criț, a expirat, acesta fiind înlocuit de Daniel Istrate, directorul tehnic și de investiții din STB.

Vasile Petrariu, președintele Sindicatului Transportatorilor din București, spune că s-a ajuns la o înțelegere.

„Putem spune că am făcut un mare pas pentru încheierea conflictului, a rămas să mai discutăm cu cei din executiv mâine-poimâine, să mergem cu o formă a contractului colectiv de muncă care poate fi înregistrat. În principiu, să spunem că am dezamorsat conflictul. Am obținut o creștere a salariului minim pe economie, de la 3000 la 3.300 lei, cât este salariul minim pe economie de la 1 octombrie. În rest am clarificat o parte din articolele din CCM care trebuie corelate cu legislația în vigoare,, mă refer la Codul muncii, Legea dialogului social, am amânat pentru următoare negociere o parte din ce nu am convenit acum. Am arătat și noi că avem disponibilitate”, a declarat Vasile Petrariu, președintele Sindicatului Transportatorilor din București.

Sursa: www.profit.ro

Comments

comments

Apelează