SONDAJ: Şapte din zece angajaţi români obişnuiesc să lucreze peste program
Programul încărcat, dorinţa de a fi mai competitivi şi accesul la noile tehnologii sunt câteva dintre motivele pentru care aproape 70% dintre angajaţii români din sectorul privat lucrează şi după terminarea orelor de lucru, la birou sau acasă, potrivit datelor publicate luni de BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. ”Mai mult de jumătate dintre cei care lucrează în timpul liber invocă drept principal argument volumul mare de muncă, în timp ce 27% spun că fac acest lucru ca urmare a presiunii angajatorilor, care văd în orele muncite suplimentar o dovadă de implicare în activitatea companiei”, se arată în comunicat.
De asemenea, 10% preferă să lucreze în timpul liber pentru că vor să facă diferenţa între performanţele lor şi ale celorlalţi colegi şi doar 9% afirmă că muncesc în plus din pasiune pentru ceea ce fac, potrivit sondajului.
În plus, bariera dintre programul de lucru şi timpul personal s-a redus tot mai mult în ultimii ani şi pe fondul accesului la noile tehnologii. Astfel, circa 40% dintre cei care lucrează şi în afara orelor de program spun că ajung să facă acest lucru tocmai pentru că au acces atât de facil la internet inclusiv pe dispozitivele mobile, obişnuind să îşi verifice frecvent e-mailul de serviciu şi să răspundă la mesaje.
O tendinţă tot mai puternică este ca munca suplimentară să se transfere în afara biroului, spune directorul general al BesJobs, Călin Fusu.
”Accesul la tehnologie a schimbat relaţiile de serviciu aşa cum le ştiam, cultura <always-on> devenind tot mai puternică. Cei mai mulţi dintre noi îşi încep ziua prin a-şi verifica telefonul şi mailul de serviciu, aproape fiecare îşi verifică cel puţin încă o dată mesajele după ce ajunge acasă, iar unii continuă să rezolve diferite sarcini chiar dacă programul s-a terminat. Tehnologia pune o presiune suplimentară pe angajaţi. Acest lucru a făcut ca în Franţa, de pildă, încă de anul trecut să se reglementeze dreptul salariaţilor de a se <deconecta> de la tehnologie când sunt în timpul liber, pentru a se evita riscul de suprasolicitare psihică sau chiar de burnout”, a declarat Călin Fusu.
Munca peste program afectează cel mai mult angajaţii din middle management, care admit, în procent de circa 80%, că obişnuiesc să petreacă la birou sau acasă cel puţin o jumătate de oră în plus pe zi pentru a finaliza sarcinile, în timp ce alţi 15% spun că muncesc mai mult de o oră peste programul de lucru normal. Alţi 3% obişnuiesc să petreacă în plus chiar şi două ore pe zi muncind de la birou sau de acasă, potrivit sondajului.
”IT-ştii, inginerii, angajaţii din domeniul financiar, dar şi cei cu profesii liberale, precum arhitecţii, consultanţii, designerii, ori avocaţii, afirmă, în proporţie de 85%, că muncesc mai mult de opt ore pe zi. Cu toate astea, doar 22% dintre cei care muncesc suplimentar susţin că sunt plătiţi pentru orele în plus efectuate”, se arată în comunicat.
Sondajul a fost desfăşurat în perioada 15 august – 30 septembrie, pe un eşantion de 1.230 de respondenţi din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, din care 68% sunt fără funcţii de conducere.
Sursa: news.ro