fbpx

Contact

Studiu: Concedieri masive şi tăieri de salarii în rândul companiilor din mediul privat

O analiză efectuată de Valoria în parteneriat cu Doingbusiness.ro pentru cea de-a doua parte a anului arată o creştere accentuată a companiilor din mediul privat care au făcut concedieri, dar şi a celor care au scăzut salariile.

Noua ediţie a studiului „Evoluţia afacerilor în 2020” aduce o perspectivă actualizată asupra modului în care companiile au ajustat evoluţia afacerilor în a doua parte a anului 2020.

„Faţă de ediţia de la începutul anului, cercetarea Evoluţia prognozată a afacerilor din România arată o contractare puternică a activităţii companiilor sub impactul pandemiei. Rezultatele cercetării indică pesimismul-rezervat al companiilor privind valoarea cifrei de afaceri, a profitului şi investiţiilor. Totuşi respondenţii spun că a doua parte a anului nu este percepută ca fiind semnificativ mai nefavorabilă decât prima jumătate, când s-a declanşat pandemia COVID-19. Putem pune că managerii au reuşit, în mare parte, să recalibreze activitatea companiilor, în funcţie de industria din care fac parte, dar revenirea este încă departe.”, spune Constantin Măgdălina, Expert Tendinţe şi Tehnologii Emergente, co-autor al cercetării.

Prognoza privind evoluţia numărului de angajaţi

În a doua jumătate a anului 2020, 43% dintre companiile respondente faţă de 25% anterior spun că nu au nici o creştere a numărului de angajaţi. Scade cu 9pp procentul companiilor care au creşteri de 1%-5%, de la 24% la 15%, iar procentul celor care au creşteri de personal de 5%-10% scade cu 14pp, de la 19% la începutul anului la 5% acum. Procentul companiilor care au redus numărul angajaţilor creşte de la 14% la 26%. Totodată rezultatele studiului arată cele mai multe companii de servicii profesionale (31%), 48% dintre cele de IT, 66% dintre companiile din agricultură şi alimentaţie, 87% din media şi publicitate, 73% din industria farmaceutică şi 67% din energie şi utilităţi nu au creşteri ale numărului angajaţilor în 2020.

Prognoza privind evoluţia salariilor

La începutul anului 2020, 15% dintre companii nu previzionau creşteri salariale, dar procentul creşte la 41% la ediţia studiului din a doua parte anului. În schimb creşte, de la 3% la 23%, procentul companiilor care spun că au scăzut salariile în acest an. Mai mult, nici una dintre dintre companiile respondente spune că a făcut măriri de salarii mai mari de 10% în 2020. Pe de altă parte, cele mai multe companii de servicii profesionale (75%), 40% din construcţii şi imobiliare, 83% din media şi publicitate, 50% din industria farmaceutică şi de sănătate nu au crescut deloc salariile în 2020.

Prognoza privind evoluţia cifrei de afaceri

Faţă de prognoza de la începutul anului 2020, perspectiva de creştere a companiilor este puternic ajustată în a doua parte a anului sub impactul pandemiei. Vedem scăderi de -15pp (de la 28% la 13%) ale procentelor companiilor care prognozează o cifră de afaceri mai mare cu 5%-10%, respectiv de -12pp (de la 25% la 13%) ale celor care aşteaptă o cifră de afaceri mai mare cu 10%-20% în acest an. Totodată, nu mai puţin de un sfert dintre companiile respondente spun că se aşteaptă la scăderi ale cifrei de afaceri mai mari de -30% în 2020. La nivel de industrii, o creştere a cifrei de afaceri cu 10%-20% este previzionată de 67% dintre firmele din industria farmaceutică şi de sănătate, 37% dintre firmele din industria de IT, 32% dintre firmele de servicii profesionale, 23% dintre firmele de producţie industrială şi de 20% dintre firmele din telecomunicaţii. Pe de altă parte, cele mai multe companii din industia de turism (72%), media şi publicitate (61%), dar şi din construcţii şi imobiliare (33%) prevăd scăderi ale cifrei de afaceri mai mari de -30%.

Prognoza privind evoluţia profitului

Previziunile privind evoluţia profitului sunt puternic ajustate acum, comparativ cu cele de la începutul anului 2020. Vedem o scădere de 17pp, de la 26% la 9% pe palierul 5%-10% şi de 10pp pe, de la 25% la 15%, pe palierul 10%-20%. În a doua parte a anului numai 11% dintre companii (faţă de 25% anterior) se aşteaptă ca profitul lor să crească cu 1%-5% în acest an. Pe de altă parte observăm că se menţine aproximativ acelaşi procent al companiilor (9%-10%) care spun că profitul lor va creşte cu peste 20% în 2020, dar creşte semnificativ, de la 10% la 45%, procentul companiilor care previzionează scăderi ale profitului în acest an. La nivel de industrii, o creştere a profitului de 10%-20% este aşteptată de 40% dintre firmele din industria farmaceutică şi de sănătate şi de 31% dintre firmele de servicii profesionale. Scăderi de peste -30% ale profitului sunt prognozată de companiile din turism (67%), media şi publicitate (57%) şi construcţii (30%). Jumătate dintre firmele de transporturi spun că profitul lor va stagna în acest an.

Prognoza privind evoluţia investiţiilor

Dacă la începutul anului 11% dintre companii spuneau că investiţiile lor vor stagna în 2020, în cercetarea din a doua parte a anului 25% spun acest lucru. Observăm, de asemenea, că numai 13% dintre firme au crescut investiţiile cu 5%-10% faţă de 23% de la începutul anului, iar 16% comparativ cu 24% au mărit investiţiile cu 5%-10% în 2020. În acelaşi timp, procentul companiilor care au scăzut investiţiile în acest an trece de la 6% în prima parte anului la 26% acum. La nivel de industrii, cele mai multe firme din IT (50%), agricultură şi alimentaţie (30%) şi comerţ (20%), spun că au crescut investiţiile cu 10%-20% în acest an. Pe de altă parte în transporturi şi în media şi publicitate investiţiile au stagnat, iar în turism şi energie şi utilităţi au scăzut.

Top 5 provocări şi oportunităţi

Cele mai importante provocări identificate de directorii executivi şi managerii companiilor respondente în a doua parte a anului 2020 sunt următoarele: scăderea drastică a cererii/comenzilor (78%), restrângerea activităţii (75%), menţinerea cash flow-ului (68%), adaptarea companiei la noul context (58%) şi colectarea facturilor (45%). Cele mai importante oportunităţi din a doua parte a anului 2020 sunt următoarele: accesarea de granturi şi fonduri europene (89%), dezvoltarea vânzărilor în mediul online (66%), digitalizarea şi automatizaea proceselor (53%), dezvoltarea unor linii noi de business (38%) şi scăderea tensiunii pe piaţa forţei de muncă (25%).

Mai mult, directorii executivi şi managerii companiilor respondente spun că principalele trei măsuri care ar conduce la îmbunătăţirea mediului de afaceri din România sunt: susţinerea mediului privat (85%), un program de investiţii în infrastructură (73%) şi digitalizarea relaţiei cu autorităţile (59%).

La începutul anului acestea erau: investiţiile în infrastructură (82%), scăderea taxării muncii (76%) şi stabilitatea politică şi fiscală (59%).

„Răspunsurile managerilor cu privire la perspectivele companiilor pe care le conduc indică o schimbare radicală de perspectivă în contextul economic transformat de impactul pandemiei. Comparativ cu rezultatele cercetării din prima parte a anului 2020, cele din a doua parte a anului relevă faptul că procentul companiilor care spun că vor avea o cifră de afaceri în scădere este acum de 43% faţă de 11% la începutul anului. În cazul profitului procentul este 45% faţă de 10% la începutul anului, iar în cazul numărului de angajaţi este de 26% faţă de 14% la ediţia anterioară a studiului. Ce va aduce anul 2021? Poate un accent mai mare pe productivitate şi agilitate prin digitalizare.”, spune Dumitru Ion, CEO Kompass Romania şi Doingbusiness.ro, co-autor al studiului. Studiul Valoria privind percepţia managerilor asupra evoluţiei mediului de afaceri românesc în a doua jumătate a anului 2020 are la bază un chestionar care analizează percepţiile a 355 executivi de top provenind din companii cu activitate în diverse industrii. Chestionarul a fost aplicat în perioada 1 octombrie – 6 noiembrie 2020.

Dintre respondenţi, 7% provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane EUR, 4% din companii cu cifră de afaceri între 50-100 milioane EUR, 24% cu cifra de afaceri între 10-50 milioane EUR, 33% cu cifra de afaceri între 1-10 milioane EUR şi 32% sub 1 milion de EUR cifră de afaceri. 42% dintre respondenţi au funcţia de CEO/Preşedinte/Director General.

Sursa: www.adevarul.ro

Comments

comments

Apelează