fbpx

Contact

Tag Archives: ANAF

Sindicaliștii din ANAF vor protesta în fața Ministerului Finanțelor

Sindicaliştii din Administraţia Fiscală organizează, în data de 22 august, o grevă de avertisment şi pichetarea Ministerului de Finanţe, a declarat Dorin Modure, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală “Solidaritatea”, citat de Agerpres. „Mâine (marţi, n.r.) urmează să aibă loc o grevă de avertisment în toată ţara, pe unde avem noi membri, şi o pichetare

Angajaţii ANAF vor protesta în faţa Ministerului Finanţelor solicitând indexarea salariilor cu rata inflaţiei, introducerea sporurilor în salariul de bază şi consultări reale pe tema noii legi a salarizării unitare

Angajaţii ANAF vor protesta în zilele de joi şi vineri, în faţa Ministerului Finanţelor, având mai multe solicitări, printre care indexarea salariilor cu rata inflaţiei, introducerea sporurilor în salariul de bază şi consultări reale pe tema noii legi a salarizării unitare. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală Solidaritatea a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că

ANAF angajează pentru prima dată din 2016. Sute de posturi scoase la concurs, inclusiv debutanți

ANAF a scos la concurs un număr de 79 de posturi de execuție, inclusiv posturi de debutanți, pentru aparatul central, dar și alte 130 de posturi pentru DGRFP București. Sunt căutați angajați pentru diverse servicii ale ANAF, printre care Direcția generală juridică, Unitatea de management al informației și Direcția generală de management al riscurilor. La

Fiscul angajează personal: mii de oameni ies la pensie în acest an

Şefa ANAF, Mirela Călugăreanu, a declarat că instituţia pe care o reprezintă are nevoie să angajeze urgent personal, pentru că mii de oameni din cadrul acestei structuri vor ieşi la pensie anul acesta. „33% din personalul actual al ANAF are peste 51 de ani. Anii care vin ne vor crea o problemă din acest punct

Grevă spontană la ANAF, în mai multe județe

Protestele angajaților vin după ce ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că o pătrime din angajații ANAF ar putea plecă acasă. La Ploiesti, oamenii au ieșit în fața sediului. În rândul angajaților de la ANAF a apărut și temerea pierderii locurilor de muncă, după ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a anunțat cu o zi în urmă

Sindicaliștii de la ANAF reclamă numărul mare de ore suplimentare

Totalul orelor suplimentare efectuate de angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), la nivel național, este de 742.500 ore/lună, însemnând 17,82 milioane de lei neachitați lunar, conform datelor prezentate, luni, de Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe (FNSF), scrie Mediafax. Consiliul Național al FNSF s-a reunit în ședință extraordinară pentru a analiza declarațiile publice privind

Fiscul va trimite contribuabililor câte o decizie de impunere pentru datoriile acumulate în ultimii ani

Fiscul va trimite în a doua jumătate a acestui an decizii de impunere către toţi contribuabilii care au strâns datorii în ultimii ani, cel mai probabil din 2013 până în prezent. Totodată, autorităţile vor pregăti şi un mecanism de stimulare a plăţii în cursul lui 2018. Astfel, în a doua jumătate a anului, Fiscul va

ANAF va trimite contribuabililor înştiinţări în format electronic

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că, în fiecare an, ANAF cheltuieşte zece milioane de euro doar cu plicurile în care trimite prin Poştă înştiinţări contribuabililor şi vrea ca acestea să fie trimise în format electronic, deoarece „nu putem să ţinem o ţară pe loc pentru unii sau alţii” care nu au Internet. ”Vă

Apelează