Tag Archives: angajator
O companie le dă nefumătorilor patru zile de concediu în plus pe an
O companie din Marea Britanie a decis să le ofere angajaţilor nefumători patru zile în plus de concediu pe an, pentru a compensa pentru pauzele de ţigară ale angajaţilor fumători, scrie The Independent. Agenţia de recrutare KCJ Training and Employment Solutions din Swindon, Marea Britanie, a introdus această politică în data de 2 ianuarie. Directorul
Repausul saptămânal
Pentru refacerea capacitatii de munca a salariatului, acesta este indreptatit la 48 de ore consecutive de repaus saptamanal. Dreptul salariatului la repausul saptamanal este un drept absolut, prevazut de dispozitiile art. 137 si urmatoarele Codul muncii si care nu poate face obiectul vreunei renuntari din partea salariatului. IÎn aceeași măsură, angajatorul are obligația de a acorda acest repaus săptămânal în cadrul fiecărei sptămâni de lucru de luni și până duminică, perioada concretă de acordare urmând să fie stabilită de către angajator în funcție de modul de organizare a activității.
Deţinătorul arhivei unui angajator aflat în faliment, lichidare sau radiere, obligat să elibereze actele de vechime, proiect adoptat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede obligaţia pentru persoana autorizată, care deţine arhiva unui angajator aflat în faliment, lichidare sau radiere, să elibereze documentele necesare atestării vechimii în muncă. Raportul favorabil cu amendamente la iniţiativa legislativă a deputaţilor PMP Corneliu Bichineţ şi Petru Movilă a fost adoptat cu 80 de voturi
Umilinţa supremă la locul de muncă: un bugetar a fost pus de şefi să sape în curte şi să dea gardul cu vopsea. Angajatul s-a răzbunat şi va primi daune uriaşe
Un angajat al Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Iaşi va trebuie să primească daune morale de 10.000 de euro după ce Curtea de Apel din oraş a stabilit că a fost umilit la locul de muncă. Suma va fi achitată din bugetul public. Andrei Henea a obţinut sentinţa în urma unor procese pe care, în
Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor din perspectiva dreptului muncii
Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor din perspectiva dreptului muncii Vreau de la bun început să clarific cu fermitate câteva aspecte – o lege prin care persoanele care se fac vinovate de abuzuri împotriva altor persoane trebuie
Dublă performanță pentru Kaufland: „Angajator de Top” în România pentru al patrulea an consecutiv și, pentru prima dată, „Angajator de Top” în Europa
Kaufland România, lider pe piața de retail, obține în 2019, pentru al patrulea an consecutiv, certificarea „Angajator de Top” în România și, pentru prima dată, titlul de „Angajator de Top” în Europa. Distincția dobândită de Kaufland România este acordată de Top Employers Institute din Olanda în urma unei analize riguroase a: proceselor de resurse umane
Inspecția Muncii începe controalele privind transferul contribuțiilor
Încep controale privind transferul contribuţiilor, iar avertismentul vine de la Inspecţia Muncii. Verificările vor avea loc după 31 martie, dată la care expiră termenul în care modificările aduse contractelor de muncă pot fi notificate la Registrul de Evidenţă a Salariaţilor. Ponderea contractelor cu normă întreagă majorate de angajatori ajunsese, la începutul acestei luni, la aproximativ
Curtea Europeana de Justitie: În timpul liber, niciun angajat nu trebuie deranjat de șef, nici măcar cu un telefon
Dacă angajatul este deranjat de șef în timpul liber chiar și cu un telefon, ar trebui recompensat de angajator cu bani sau zile libere. Este o decizie a Curții Europene de Justiție, sesizată de un cetățean belgian, și se aplică tuturor țărilor din Uniunea Europeană. Un pompier din Belgia a dat angajatorul în judecată pentru