Tag Archives: cas
Federația SANITAS: Respingem ideea transferului CAS și CASS în sarcina angajaților
Federația SANITAS continuă să respingă ideea transferului CAS și CASS în sarcina angajaților, afirmând că această măsură va afecta veniturile nete ale salariaților. Sindicaliștii spun că în condițiile în care, nici până la acest moment, guvernanții nu au fost capabili să prezinte partenerilor sociali un draft de act normativ în care să explice clar cum
Şomajul, fondul de risc profesional, fondul de garantare al salariilor, concedii medicale rămân în sarcina angajatorului
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, miercuri, la finalul întâlnirii pe care sindicaliştii au avut-o la Palatul Victoria cu vicepremierul Marcel Ciolacu şi cu miniştrii Muncii, Sănătăţii, Finanţelor şi Justiţiei, că Guvernul s-a răzgândit în ceea ce priveşte transferul contribuţiilor către angajat, astfel că acestea nu se vor mai face complet, ci parţial. Calculele
SANITAS solicită Guvernului asumarea efectelor transferului de contribuţii sociale de la angajator la angajat
Federația SANITAS solicită Guvernului să își asume, printr-o declarație publică, efectele transferului contribuțiilor sociale, de la angajator la angajat. “Având în vedere intensificarea în spațiul public a informațiilor privind transferul de la 1 ianuarie 2018 a sumelor reprezentând CAS și CASS de la angajator la angajat, măsură fiscală majoră, cu un impact imediat asupra nivelului
Ministerul de Finante anunță că impozitul pe venit și contribuțiile sociale vor scădea
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) precizează, într-un comunicat, că obligațiile privind CAS și CASS datorate de angajator către angajat vor suferi unele modificări. Astfel, nivelul contribuţiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, din 1 ianuarie 2018, se are în vedere şi reducerea cotei impozitului
Reprezentanţii societăţii civile din CES critică măsura privind CAS şi CASS în cazul contractelor part-time
Reprezentanții societății civile în Consiliul Economic și Social atrag atenția că măsura anunțată de premierul Mihai Tudose referitoare la achitarea CAS și CASS de către angajatori la nivelul salariului minim brut pe țară în cazul contractelor de muncă cu timp parțial ar putea mări costurile angajatorilor pentru zeci de mii de angajați din România. “Privind
Deloitte: România are al şaptelea cel mai mare cost al contribuţiilor de asigurări sociale din Europa
România are al şaptelea cel mai mare cost al contribuţiilor de asigurări sociale din 27 de ţări ale Spaţiului Economic European (SEE), în contextul în care plafonarea bazei de calcul a fost eliminată din 1 februarie 2017, România impunând contribuţii comparabile cu Germania şi Belgia, fără a oferi şi beneficii comparabile asiguraţilor, potrivit unei analize
Guvernul a pregătit contribuția CAS și CASS la nivelul salariului minim pentru contracte part-time
Guvernul a pregătit introducerea pentru angajatori a obligației de a plăti contribuții CAS și CASS la nivelul salariului minim, astăzi de 1.450 lei, pentru salariații cu timp parțial de muncă, indiferent dacă remunerația este sub nivelul salariului minim, documentul în acest sens fiind deja redactat. Vor fi exceptați angajații care au în paralel un contract