Tag Archives: conflict colectiv de munca
Sindicatul de la Metrou amenință cu grevă în trei săptămâni, dacă eșuează negocierile privind contractul colectiv de muncă
Sindicatul de la Metrou a prelungit până pe 31 octombrie discuțiile cu conducerea Metrorex pe contractul colectiv de muncă, luni urmând să fie încă o rundă, iar în caz că negocierile eșuează, în maximum trei săptămâni ar putea fi declanșată greva generală, a declarat președintele Unității Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon. “Ne-am certat, ei
SANITAS ameninţă cu declanşarea conflictului colectiv de muncă, după ce numai o parte din angajaţii din DSP-uri, şi anume funcţionarii publici, vor primi majorarea salarială
Federaţia SANITAS ameninţă cu declanşarea conflictului colectiv de muncă, după ce numai o parte din angajaţii din DSP-uri, şi anume funcţionarii publici, vor primi majorarea salarială, prin Ordonanţa de Urgenţă pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară. Sindicatul arată că, din 4800 de salariaţi, cresc veniturile numai
Sanitas anunţă declanşarea conflictului colectiv de muncă
Sindicaliştii Sanitas anunţă că au decis declanşarea conflictului colectiv de muncă, nemulţumiţi de discuţiile de la Guvern. Începând de luni, se vor strânge semnături. ”Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS întrunit astăzi, 13 decembrie şi încheiat acum, a luat act de faptul că negocierile de astăzi cu Guvernul României au eşuat, în sensul că solicitarea noastră