fbpx

Contact

Tag Archives: Pensii de serviciu

Vot în comisiile din Senat pe amendamentele la proiectul legii pensiilor speciale: Nicio pensie specială nu va fi mai mare decât veniturile din timpul activităţii, se interzice cumulul pensiilor speciale şi se introduce un impozit de 15%

Comisiile juridică, de apărare şi de muncă din Senat au adoptat, marţi, un raport de admitere cu amendamente admise şi respinse la proiectul de lege privind pensiile speciale, reprezentanţii USR acuzând puterea că nu i-au lăsat să îşi prezinte punctul de vedere pe lege. Printre modificările admise se numără faptul că nicio pensie specială nu

pensionare la 70 de ani

Proiectul de modificare a pensiilor de serviciu a fost finalizat. Nicio pensie nu va putea depăși salariul primit în perioada activă

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a finalizat proiectul de Lege privind reforma pensiilor de serviciu, prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Documentul respectă atât prevederile PNRR, cât și deciziile CCR, iar cheltuielile totale cu pensiile și indemnizațiile de serviciu se ajustează conform angajamentelor asumate. Proiectul de act normativ stabilește că nicio pensie

Pensiile de serviciu au costat bugetul de stat 9,2 miliarde de lei în 2020, cu 11% mai mult decât în 2019

Pensiile de serviciu au costat Bugetul de Stat 9,2 miliarde de lei în 2020, cu 11,51% mai mult decât în 2019, reiese dintr-o analiză făcută de Economica.net pe baza datelor obţinute, în exclusivitate, de la Casa Naţională de Pensii Publice şi de la cele trei Case de Pensii Sectoriale care gestionează pensiile de serviciu militare.

CCR a decis că taxarea pensiilor speciale cu până la 85% este neconstituțională

Judecătorii CCR au decis că impozitarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților, este neconstituțională. Decizia CCR vine după mai multe luni în care judecătorii constituțional au amânat soluția. Parlamentul a decis în iunie impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Conform proiectului de lege, pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților,

Persoanele remunerate din fonduri publice, condamnate pentru fapte de corupţie, nu mai pot beneficia de pensie de serviciu

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul de lege care prevede că nu vor beneficia de pensie de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, membrii Corpului diplomatic şi consular, judecătorii Curţii Constituţionale, personalul aeronautic civil navigant, membrii Curţii de Conturi, condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie. Proiectul de lege are ca obiect

Pensiile de serviciu au costat bugetul de stat 8 miliarde de lei în 2018, cu peste 15% mai mult decât în 2017

Pensiile de serviciu ale civililor şi militarilor au costat bugetul de stat 8,07 miliarde de lei în 2018, cu peste 15% mai mult decât în 2017, rezultă din datele transmise exclusiv pentru ECONOMICA.NET de către cele patru Case de Pensii care le administrează, pe care le-am analizat. Peste 148.000 de oameni au luat pensie de

Apelează