fbpx

Contact

Tag Archives: proteste

Sindicaliştii din Sport şi Tineret se alătură protestelor organizate de Federaţia Publisind. Prima acţiune este planificată pe data de 13 ianuarie

Sindicaliştii din Sport şi Tineret se alătură protestelor organizate de Federaţia Publisind, în reacţie la adoptarea OUG nr. 226/2020 prin care este suspendată aplicarea Legii 153/2017. Federaţia PUBLISIND afiliată la Blocul Naţional Sindical, totalizând 35.000 de membri din domeniile administraţie publică centrală şi locală, asistenţă socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefă judiciară, penitenciare şi

Federaţia SANITAS va demara o serie de acţiuni pentru susţinerea salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă Socială

Federaţia SANITAS va demara o serie de acţiuni în perioada următoare pentru susţinerea salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă Socială pe fondul apariţiei OUG nr. 226/2020, care prevede îngheţarea salariilor şi pensiilor în acest an, informează un comunicat al organizaţiei sindicale remis marţi AGERPRES. Astfel, în data de 12 ianuarie, vor fi organizate pichetări şi mitinguri,

Sindicaliștii din CFR organizează proteste de amploare

Sindicaliștii din CFR Călători vor declanșa acțiuni ample de protest, nemulțumiți de dorința Guvernului Florin Cîțu de a îngheța salariile din sistemul de stat. Potrivit informațiilor obținute de cotidianul “România liberă”, sindicaliștii din transportul feroviar vor picheta sediile Guvernului, mai multor ministere, precum cele ale Transporturilor, Finanțelor, Economiei, Educației, Muncii și Sănătății, și mai multor

Sanitas somează Guvernul să îşi respecte promisiunile făcute salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială în toată perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă/ Sindicaliştii anunţă că nu vor accepta îngheţarea salariilor şi a sporurilor

Federaţia Sanitas a transmis, marţi, că somează Guvernul să îşi respecte promisiunile făcute salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială în toată perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă şi precizează că nu vor accepta îngheţarea salariilor şi a sporurilor. ”Biroul Executiv al Federaţiei Sanitas, întrunit în şedinţă extraordinară, astăzi, 29 decembrie 2020, a

Sindicaliştii din administraţie protestează miercuri, joi şi vineri în Piaţa Victoriei

Consiliul Naţional al Federaţiei Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală din România “Columna”, federaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Asistenţă Socială, protestează miercuri, joi şi vineri în Piaţa Victoriei. Sindicaliştii din administraţie susţin că 4.000 de salariaţi din DGASPC Bacău, Giurgiu şi Neamţ nu şi-au primit salariile pentru luna septembrie, iar în luna

SANITAS va protesta în fața Guvernului pentru acordarea tuturor drepturilor legale

Sindicatul SANITAS a hotărât organizarea unor manifestaţii publice, în faţa Guvernului României, în zilele de marţi, începând cu data de 3 noiembrie, solicitând luarea unor măsuri concrete, “materializate în acordarea tuturor drepturilor legale”. ROMANIA LIBERA0 comentarii 29.10.2020 – 20:33 “Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât organizarea unor manifestaţii publice, în faţa Guvernului României, în

Codul muncii

Sindicaliștii din Administrația Publică, nemulțumiți că angajați din Asistența Socială nu-și primesc salariile

În jur de patru mii de salariați din Direcțiile de Asistență Socială din Bacău, Giurgiu și Neamț nu au primit salariile pentru luna trecută, iar în luna noiembrie, alte 15 județe vor intră în incapacitate de plată, lăsând fără salarii peste 50.000 de salariați, atrage atenția Federația Salariaților Columna. La începutul lunii noiembrie, este anunțat

Concedieri declanșate în Ministerul Dezvoltării. Angajații protestează

Ministrul Dezvoltării a declanșat concedieri în instituție, mai mulți angajați primind fie notificări că trebuie să susțină examen pentru a ocupa posturile, fie direct înștiințări de concediere. Ei au protestat astăzi în fața ministerului, acuzând și că au primit notificările abia în weekend. De partea cealaltă, ministrul de resort, Ion Ștefan, afirmă că a găsit

Apelează