fbpx

Contact

Tag Archives: salarii

Salariile cercetătorilor care lucrează în proiecte cu finanţare de stat au fost majorate

Guvernul a decis, miercuri, majorarea plafoanelor în baza cărora se calculează costurile salariale directe la contractele de finanţare încheiate din fonduri publice pentru activitatea de cercetare ştiinţifică. Propunerea a venit din partea Ministerului Cercetării şi Inovării. ”Nivelul maxim al acestor plafoane este stabilit după cum urmează: 50 euro/oră pentru activităţi care presupun nivel înalt al

Salariile din privat au crescut cu 5%, în 2017. În ce domenii s-au înregistrat cele mai mari creșteri și ce beneficii extrasalariale oferă patronii

Salariile din mediul privat au crescut, în medie, cu 5,1% în acest an, cea mai consistentă majorare întrgistrându-se în tândul personalului necalificat, arată datele studiului salarial şi de beneficii PayWell România, realizat de PwC România. Studiul, realizat pe un eșantion de aproximativ 100 de companii private, din sectoarele financiar-bancar, farmaceutic, industrial, retail și hotelier, arată

Profesorii români au cea mai slabă bază salarială din UE, de aproximativ 21 de ori mai mică decât cea a unui coleg din Luxemburg

Un profesor român are o limită minimă a salariului brut anual de aproximativ 21 de ori mai mică decât cea a unui coleg din Luxemburg (3 533 de euro, față de 72 000 de euro în Marele Ducat), diferențe mari fiind și față de profesorii din Germania, Suedia, Franța, Italia, Portugalia. Practic, profesorii români au

Angajații din privat migrează către stat pentru salarii mai mari

Statutul de funcţionar devine din ce în ce mai atractiv pentru români, datorită creșterii salariale din sectorul bugetar. Diferenţele se vor accentua şi mai mult în anii următori, conform Digi24. Anul acesta, salariul mediu brut va creşte în mediul privat cu 12 procente, ceea ce înseamnă o diferenţă de 700 de lei în favoarea celor

Senatorii au aprobat creşterea salariilor pentru poliţişti

Senatul, în şedinţa plenului de marţi, a adoptat ordonanţa prin care poliţiştii din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi personalul civil din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională vor putea beneficia de majorări salariale de până la 15% din salariul de bază. OUG 56/2017, adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată cu

Guvernul vrea o lege prin care să nu scadă salariile în privat

Ministrul Finanțelor spune că Guvernul va obliga printr-o prevedere patronii de firme să crească salariul brut al angajaților în așa fel încât să includă și contribuțiile pe care Guvernul ține să le treacă de la angajator la angajat. Declarația a fost făcută în Comisia pentru economie din Senat. „Se va introduce o normă tranzitorie care

Sindicatul Ambulanta ameninta cu proteste

Federatia Nationala Sindicala Ambulanta ameninta cu proteste in conditiile in care, sustine organizatia, salariile personalului din sistemul sanitar vor scadea de la 1 ianuarie 2018 ca urmare a “aplicarii Regulamentului de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sanatatii in baza prevederilor Legii 153/2017”. Sindicalistii afirma ca, daca nu vor fi invitati la negocieri pe aceasta

Managerii români câştigă la jumătate faţă de cei germani, dar muncitorii sunt de 6 ori mai prost plătiţi decât în Germania

Un manager câştigă în România la fel ca unul din Cehia şi de doar două-trei ori mai puţin decât omologul său din Austria, Belgia sau Germania. Astfel, un middle manager sau un specialist are un salariu mediu de 2.500 de euro net pe lună în România sau în Cehia şi 5.000 – 5.600 de euro

Apelează