fbpx

Contact

Tag Archives: salarizare

ÎCCJ: Reglementările privind plafonarea salariilor şi indemnizaţiilor sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis luni că reglementările privind plafonarea salariilor şi indemnizaţiilor sunt aplicabile şi funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora. “Admite recursul în interesul legii formulat de

Proteste ale angajaţilor Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Sindicatul ”MIPE Normalitate” organizează proteste, joi şi vineri, în faţa Ministerului Fondurilor Europene, angajaţii solicitând stabilirea nivelului de salarizare în funcţie de cel maxim din cadrul categoriei profesionale, acordarea unui statut special personalului de specialitate care gestionează fonduri europene nerambursabile şi îmbunătăţirea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea. Un miting de protest va avea loc,

Protest spontan în Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

Angajaţii din cele 9 agenţii pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii au declanşat, marţi, un protest spontan şi cer salarizarea la nivelul instituţiilor din aparatul central, dar şi acordarea de sporuri. ”Azi, începând cu ora 10, colegii noştri de la Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, membri ai Sindicatului Agenţilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii -afiliat

Protest la sediul MAI. Polițiștii cer aplicarea în integralitate a Legii-cadru a salarizării 153/2017, dar şi modernizarea Statutului poliţistului

Sindicaliştii din Ministerul de Interne anunţă pentru marţi un protest la sediul instituţiei din Bucureşti. Poliţiştii cer, între altele, aplicarea în integralitate a Legii-cadru a salarizării 153/2017, dar şi modernizarea Statutului poliţistului. Potrivit sindicaliştilor, protestul va avea loc, marţi, de la ora 11.00. Sindicaliştii vor picheta sediul Ministerului de Interne, manifestarea fiind autorizată de Primăria

Salarizarea profesorilor va fi progresivă şi va avea la bază salariul mediu brut pe economie. Profesorii care ies la pensie vor primi o primă de două salarii de bază, iar cei care vor preda în mediul rural vor primi o primă de cinci salarii minime brute

Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a prezentat astăzi proiectul noilor Legi ale educaţie, proiect care vine cu o serie de modificări şi în modul în care vor fi plătite cadrele didactice. Astfel, proiectul spune că salarizarea profesorilor va fi progresivă şi că va avea la bază salariul mediu brut pe economie. „În conformitate cu principiul importanţei

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” aduce în discuţie o eventuală lege specială de salarizare pentru angajaţii din sănătate: Ar permite ruperea corelaţiilor cu angajaţii din alte sectoare de activitate

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” pune în discuţie o eventuală lege specială de salarizare pentru angajaţii din domeniul sănătăţii, arătând că salarizarea separată a angajaţilor din sănătate ar permite ”ruperea corelaţiilor (irelevante) cu angajaţii din alte sectoare de activitate”. Federaţia “Solidaritatea Sanitară” din România vorbeşte, într-o postare pe Facebook, despre o lege specială de salarizare doar pentru

Legea care completează cadrul salarizării pentru bugetari – promulgată de preşedintele Iohannis

Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit formei propuse spre promulgare, respectiva lege prevede că la „personalul din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, nominalizat

Proteste în toate Serviciile Publice de Ambulanţă din ţară în perioada următoare

Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România (FNSAR), afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă că declanşează acţiuni de protest în toate Serviciile Publice de Ambulanţă, în perioada următoare. ”Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România (FNSAR), afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă că declanşează acţiuni de protest în toate Serviciile Publice de Ambulanţă, în perioada următoare. Calendarul

Apelează