Tag Archives: șomaj tehnic
Bugetarii vor sta câte 15 zile, cu rândul, în șomaj tehnic
Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul ia în calcul implementarea unui mecanism prin care jumătate dintre angajații din sistemul bugetar – cu excepția anumitor sectoare, precum sănătatea, asistența socială sau ordinea publică – să stea cu rândul, câte 15 zile, în șomaj tehnic. ”Împărțim, să spunem, în două angajații, sunt gândiți în cele două
Drepturile salariale ale întregului personal universitar nu vor fi diminuate, profesorii nu vor intra în şomaj tehnic
Luminiţa Barcari, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, afirmă că salariile profesorilor vor fi plătite integral în perioada în care cursurile sunt suspendate din cauza pandemiei de COVID-19. ”În această perioadă a vacanţei de primăvară, de pe 4 până pe 21 aprilie, întregul personal din învăţământul preuniversitar a fost programat în concediu de odihnă, cu
#covid19
Pentru a facilita utilizarea resurselor de care ai nevoie pentru tine sau pentru afacerea ta pe perioada stării de urgență, informațiile, modelele documentelor care pot fi completate dar și legislația incidentă au fost grupate într-un singur loc, accesând această pagină. Informațiile pot fi căutate folosind cuvântul cheie: “covid19”. Suspendarea contractului individual de muncă pe perioada
Despre șomajul tehnic – aspecte teoretice
Șomajul tehnic este “regele” subiectelor discutate și căutărilor printre specialiștii de resurse umane. Colega noastră, Andreea Miclea a pus la punct un material referitor la aspectele teoretice legate de șomajul tehnic, menite să clarifice unele dintre problemele care ne-au fost sesizate de către unii practieni în domeniul resurselor umane.
Suspendarea contractului individual de muncă pe perioada întreruperii sau reducerii temporare a activității
Posibilitatea suspendării raporturilor de muncă, pe perioadă determinată, din cauza întreruperii sau reducerii temporare a activității, este o opțiune legală, la îndemâna angajatorilor, atunci când acești se confruntă cu dificultăți economice.
Din păcate, unii dintre angajatori, au interpretat eronat dispozițiile legale incidente, fapt ce-i expune riscului de a fi sancționați.
Articolul de mai jos dorește să aducă unele clarificări în ceea ce privește suspendarea contractului individual de muncă, la inițiativa angajatorului.
Michelin opreşte producţia la fabricile din Zalău
Producătorul de anvelope Michelin România opreşte producţia la cele două fabrici, de anvelope şi cord, pe care le are în Zalău, în contextul pandemiei de coronavirus. “În această perioadă complicată, contextul este unul dificil pentru Platforma industrială de la Zalău. Uzina Zalău Cord nu mai funcţionează din data de 28 martie, iar uzina Zalău Anvelope
Ministerul Mediului de Afaceri: Certificatele de situaţie de urgenţă pentru operatorii economici vor fi eliberate exclusiv electronic şi fără costuri
Certificatele de situaţie de urgenţă (CSU), care au ca scop susţinerea operatorilor economici în relaţiile cu instituţiile publice pentru a obţine facilităţi sau măsuri de sprijin ori în relaţiile comerciale, ca urmare a impactului economic, financiar şi social asupra activităţii acestora, determinat de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2, vor fi eliberate exclusiv electronic, se arată într-un comunicat
Violeta Alexandru: 458.000 de contracte de muncă suspendate până acum – din care 262.000 de trimiși în șomaj tehnic. Bugetul alocat în acest moment de Guvern – 4 miliarde de lei
Un număr de 262.000 de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic de la începutul crizei Covid-19 în România. Bugetul pe care Ministerul Muncii l-a solicitat Finanțelor pentru sprijinirea angajatorilor prin acoperirea șomajului tehnic este de patru miliarde de lei, a declarat Violeta Alexandru, ministrul Muncii, pentru cursdeguvernare.ro. 458.000 de contracte sunt suspendate în acest