fbpx

Contact

Taxa de solidaritate nu va fi introdusă

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a precizat, luni, că taxa de solidaritate, măsură cuprinsă în programul de guvernare a Cabinetului Tudose, nu va fi introdusă, el argumentând că efectele economice ar fi mult mai mici decât efectele de imagine.

Întrebat dacă a fost luată o decizie politică în privinţa taxei de solidaritate, Neacşu a răspuns: „După cum aţi fost informaţi, s-a discutat săptămâna trecută în coaliţie. Din câte ştiu, nu sunt finalizate întru totul toate măsurătorile pe care le-am cerut referitor la impactul pe care introducerea unei astfel de taxe ar putea să îl aibă. Eu opinez că mai degrabă nu va fi introdusă taxa pe solidaritate”.

Neacşu a subliniat că aceasta este opinia sa personală.

„Este opinia mea personală în acest moment. Am văzut câteva dintre simulările făcute. După părerea mea efectele economice ale măsurii respective sunt mult mai mici faţă de impactul pe care l-ar avea din punct de vedere al imaginii”, a admis Neacşu.

Întrebat dacă PSD are în vedere o impozitare în trepte a veniturilor, Neacşu a răspuns: „Nu neapărat. Şi oricum acest lucru nu se poate face în niciun fel în economia românească dacă nu are loc o globalizare a veniturilor. Deci nu în perspectiva imediată”.

Sursa: mediafax.ro

Comments

comments

Apelează