fbpx

Contact

Topul angajatorilor din România: Companiile care oferă cele mai bune salarii

ING Romania, HP Inc, EY Romania, Microsoft Romania, Honeywell Romania, Lidl şi Orange sunt companiile care oferă cele mai bune salarii, conform voturilor şi opiniilor exprimate de utilizatorii platformei Undelucram.ro.

Topul angajatorilor care oferă cele mai bune salarii şi oportunităţi de dezvoltare profesională este un clasament făcut anual de comunitatea online a angajaţilor din România. “În general, topurile care se fac despre piaţa muncii şi angajatorii din România, agregă toate informaţiile şi alcătuiesc un top general, la final de an. Avem foarte mulţi utilizatori activi care evaluează companiile la care lucrează şi credem că este important să luăm pulsul despre piaţa muncii periodic. Cu atât mai mult cu cât marile companii concurează, de multe ori, pe aceiaşi candidaţi şi este important pentru ele să ştie cum se poziţionează faţă de concurenţă. Salariile sunt, încă, unul dintre elementele cheie atunci când un candidat decide unde să lucreze, alături de oportunităţile de creştere în carieră”, spune Costin Tudor, fondatorul platformei Undelucram.ro.
Topul a fost alcătuit pe baza unui indice obţinut din media notelor acordate angajatorilor de către utilizatori (angajaţi sau foşti angajaţi) şi numărul de evaluări. Topul ia în calcul exclusiv notele şi părerile exprimate de utilizatorii înregistraţi ai platformei Undelucram.ro pana la data de 1 iunie 2018.

În topul angajatorilor care oferă cele mai multe oportunităţi de dezvoltare se află instituţii financiare – ING Romania, Raiffeisen Bank, BCR – Banca Comerciala Romana, companii BPO&Servicii – Genpact Romania, HP Inc., Stefanini Romania, companii de consultanţă – EY Romania, PwC Romania, Deloitte Romania, firme IT&C – Microsoft Romania, IBM Romania, Oracle Romania, producători – Continental Automotive Group, Emerson Romania, British American Tobacco Romania, companii de retail – Lidl Romania, Mega Image, Carrefour Romania, companii de telecomunicaţii – Vodafone Romania, Orange Romania, Ericsson Romania

Alte companii din topul angajatorilor care oferă cele mai bune salarii sunt BCR – Banca Comerciala Romana, Banca Transilvania, TELUS International Europe, Accenture Romania, PwC Romania, Deloitte Romania, Oracle Romania, IBM Romania, Continental Automotive Group, Emerson Romania, Kaufland Romania, Carrefour Romania, Vodafone Romania, Huawei Romania.

Sursa: Ziarul Financiar

Comments

comments

Apelează