fbpx

Contact

Tag Archives: protest

avocat dreptul muncii contract colectiv de munca CCM

Sindicaliştii de la TMK Artrom vor protesta în faţa Guvernului faţă de blocarea conturilor companiei

Sindicaliştii de la TMK Artrom, de la unităţile din Slatina şi Reşiţa, anunţă că vor protesta joi, 7 aprilie, în faţa sediului Guvernului României, solicitând ridicarea unor restricţii impuse companiei în contextul sancţiunilor împotriva Rusiei, astfel încât să poată fi livrată marfa către clienţi şi să poată fi folosiţi banii din conturi. Potrivit preşedintelui Sindicatului

Alba: Protest spontan la Uzina Mecanică Cugir

Sute de angajaţi de la Uzina Mecanică Cugir au încetat vineri lucrul, nemulţumiţi de salariile foarte mici pe care, susţin aceştia, că le au. Protestul spontan are loc în exteriorul fabricii de armament. “Unitate”, “Jos mafia” şi “Nu cedăm” sunt câteva din scandările protestatarilor. Oamenii spun că s-au “săturat de minciuni” şi că le-au “ajuns

A doua zi de protest la Societatea de Transport Bucureşti

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au continuat şi vineri protestul, astfel că nicio maşină nu a ieşit pe traseu, deşi există o decizie executorie a instanţei prin care greva este suspendată, fiind declarată ilegală. Directorul general al societăţii, Adrian Criţ, a declarat la Digi 24 că situaţia este aceeaşi ca în ziua precedentă, acuzând încălcarea

Codul muncii

Sindicaliştii din OMV Petrom anunţă noi proteste, nemulţumiţi de negocierile pe tema contractului colectiv de muncă

Angajaţi ai companiei OMV Petrom anunţă noi acţiuni de protest, astazi, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care decurg negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă. Sindicaliştii, care au protestat şi săptămâna trecută, se declară “dezamăgiţi de diferenţele dintre declaraţiile din presă ale reprezentanţilor companiei şi nivelul real al ofertei făcute

Sindicaliștii din CNAIR amenință că angajații nu mai ies la deszăpezire dacă salariul nu le este majorat

Reprezentanții celui mai mare sindicat din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, în condițiile în care angajații solicită majorări salariale, dar nu au primit un răspuns din partea conducerii companiei, lucrătorii de la sectorul de deszăpezire ”sunt hotărâți” să nu mai presteze această activitate. ”Șoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă

Protest spontan la uzina Dacia, unde câteva sute de muncitori au întrerupt lucrul timp de două ore

Câteva sute de angajaţi ai uzinei Dacia de la Mioveni au întrerupt spontan lucrul, miercuri dimineaţă, pentru a atrage atenţia asupra faptului că este nevoie de suplimentare de personal, în contextul în care în producţie au intrat modele noi de maşini, iar muncitorii de pe linii au nevoie de sprijin pentru asamblarea acestora. Angajaţi de

Protest al angajaţilor ARSVOM după ce ministrul Transporturilor a anunţat că instituţia va fi desfiinţată

Câteva zeci de angajaţi ai Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) au protestat, luni, în faţa sediului instituţiei, faţă de anunţul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, că respectiva agenţie va fi desfiinţată, iar atribuţiile acesteia ar urma să fie preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Potrivit liderului de sindicat

Sindicaliştii din transportul feroviar protestează marţi în faţa Ministerului Transporturilor

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi sindicatele afiliate vor protesta marţi, timp de două ore, în faţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, pe motiv că nu a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei CFR Călători pe anul 2021, pentru lipsa de material rulant nou, din cauza subcompensării transportatorilor feroviari, dar şi a

Apelează