fbpx

Contact

Yearly Archives: 2017

icon

Ordonanta de Urgenta nr. 82/2017

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative Întrucât Programul de guvernare 2017—2020 conţine prevederi referitoare la adoptarea, în anul 2018, a unor măsuri privind majorarea valorii punctului de pensie pentru pensionarii sistemului public de pensii şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari, dat fiind că la fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului

Studiu. 52% dintre companii nu au decis dacă majorează salariul brut

Peste jumătate dintre companiile din România nu sunt încă decise dacă vor majora salariile astfel încât angajații să nu fie afectați de noile măsuri fiscale, potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers. Astfel, în scenariul pesimist, venitul net ar scădea cu până la 17 procente pentru majoritatea angajatilor, iar cei mai afectați ar fi IT-iștii și cercetătorii,

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a aprobat proiectul privind activitatea de telemuncă

Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților a dat marți raport favorabil la proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă, prin care salariatul își poate îndeplini atribuțiile în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor. Proiectul, inițiat de Guvern,

ANAF: La 30 septembrie 2017, aproape 158.000 de angajatori au restante de 15,99 miliarde lei in contul contributiilor sociale. 98% sunt firme private si 2% companii de stat

Din totalul de 583.170 de angajatori, persoane fizice sau juridice din Romania, 157.798 de angajatori au restante de 15,99 miliarde lei in contul contributiilor sociale obligatorii pentru pensii, sanatate si somaj, conform declaratiilor fiscale, a deciziilor emise de ANAF, arata Fiscul intr-un comunicat transmis marti. Din informatiile declarate in Formularul 112 reiese ca la data

Tichetele de masă continuă să fie printre beneficiile extrasalariale preferate de angajatorii și angajaţii din România

Tichetele valorice reprezintă un instrument de motivare cu popularitate ridicată în rândul angajaților şi angajatorilor din România, potrivit unui studiu realizat de GfK. Tichetele de masă și tichetele cadou sunt cele mai cunoscute, cele mai des acordate și cele mai dorite de către salariați. Mai mult, trei din patru angajați care primesc tichete de masă

BNS: Confederațiile sindicale au sesizat miercuri Avocatul Poporului în legătură cu transferul contribuțiilor sociale la angajat

Confederațiile sindicale din România au sesizat miercuri Avocatul Poporului în legătură cu actul normativ adoptat de Guvern privind transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, conform unei informări de presă a Blocului Național Sindical (BNS). Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede, printre altele trecerea contribuțiilor

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici cere adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru suplimentarea fondului de salarii necesar acoperirii contribuţiei angajatorului

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici îi cere ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, să iniţieze în regim de urgenţă o ordonanţă care să suplimenteze fondul de salarii necesar acoperirii contribuţiei angajatorului “în vederea păstrării salariilor în plată, aşa cum reprezentanţii Guvernului au cerut patronatelor”. Sindicaliştii spun că lipsa unei astfel de ordonanţe afectează creşterea salarială de

Salariații cu PFA vor plăti de două ori contribuții

Salariaţii care obţin şi venituri din PFA, profesii liberale sau drepturi de proprietate intelectuală nu vor mai avea facilităţi fiscale de anul viitor. Guvernul tocmai a modificat această măsură care trebuia să intre în Codul fiscal, fără însă să anunţe public. Guvernul a modificat proiectul de ordonanţă de urgenţă referitor la noile măsuri fiscale. De

Apelează