fbpx

Contact

Monthly Archives: July 2019

Klaus Iohannis a promulgat Legea pensiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii pensiilor. De la 1 septembrie, punctul de pensie va creşte la 1.265 de lei. ”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 8 iulie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii (PL-x 725/28.11.2018)”, a anunţat, luni, Administraţia Prezidenţială. Camera Deputaţilor a adoptat,

Guvernul vrea să impoziteze progresiv pensiile speciale pentru rectificarea bugetară. Anual, acestea consumă 6,6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor analizează posibili­tatea impozitării progresive a pensiilor speciale, ca modalitate de a reduce impactul asupra actualului buget, astfel încât la rectificarea bugetară anunţată la sfârşitul lunii să se încadreze în deficitul de 3%, potrivit unor surse din PSD. Pensiile speciale ale celor aproximativ 180.000 de foşti angajaţi din structurile ministerelor de interne, al apărării,

Veste bună pentru părinţi: Zile libere plătite în situaţia închiderii şcolilor din cauza vremii sau a altor situaţii extreme

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decise de către autorităţi. Propunerea legislativă privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a

STUDIU: Companiile au înregistrat în iunie cu 5% mai multe aplicări la joburi în această perioadă. Sectorul bancar a atras cei mai mulţi candidaţi

În luna iunie, românii au continuat să-şi caute joburi noi, volumul total de aplicări pentru un alt job crescând cu 5% comparativ cu luna mai a acestui an, cele mai căutate joburi au fost în domenii precum financiar-contabilitate, transport, inginerie şi Business Process Outsourcing (BPO), potrivit BestJobs. Un procent similar de creştere a fost înregistrat

Sindicaliştii din Ministerul de Finanţe, nemulţumiţi de noua modificare a Codului Administrativ: Este de natură să creeze o stare de nemulţumire, fenomen ce poate genera o demobilizare a personalului, cu posibile consecinţe negative asupra colectării

Sindicaliştii din Ministerul de Finanţe au transmis, vineri, că noua modificare adusă Codului Administrativ a eliminat o parte dintre prevederile care fuseseră adoptate săptămâna trecută. Sindicaliştii au transmis că modificările sunt de natură ”să creeze o stare de nemulţumire, fenomen ce poate genera o demobilizare a personalului, cu posibile consecinţe negative asupra colectării”. Sindicatului Naţional

Mulți angajați pleacă din firmă în primele 100 de zile. Motivele pentru care își abandonează job-ul și cum pot fi păstrați

21% dintre respondenții la un sondaj au părăsit un loc de muncă în primele 100 de zile de la angajare invocând atmosfera din echipă și managementul defectuos. De asemenea, unul din cinci angajați pleacă spunând că lipsește motivația, nu știe ce are de făcut și nici cum să își ducă la îndeplinire sarcinile. Majoritatea participanților

În următorii zece ani, 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate

În următorii zece ani, 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de transformarea digitală generată de noile tehnologii, potrivit unui raport al firmei de consultanţă PwC. Potrivit raportului, vor fi create 325.000 de noi locuri de muncă în următorul deceniu, în timp ce pentru alte 275.000 lucrătorii trebuie să-şi îmbunătăţească abilităţile digitale

PSD propune o grilă de salarizare minimală, în funcție de pregătirea profesională

Un proiect legislativ, inițiat de PSD și care îi are printre inițiaitori pe ministrul Muncii, propune stabilirea unor indicatori minimali de salarizare a angajaților, în funcție de studii și pregătire profesională. Scopul propiectului este acela de a garanta o salarizare minimală tututor angajaților după modelul salariului minim intridus în domeniul construcțiilor. De ce este important:

Apelează