Monthly Archives: March 2021
Sindicalişti din STB protestează timp de două ore în faţa sediului societăţii; circulaţia nu va fi afectată
Aproximativ 30 de membri ai Sindicatului Şoferilor din Societatea de Transport Bucureşti (STB) vor protesta miercuri, timp de două ore, în faţa sediului societăţii, acuzând abuzurile conducerii asupra unor angajaţi, însă circulaţia mijloacelor de transport în comun nu va fi afectată, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Sindicatului Şoferilor din STB, Valer Ciobănescu. Protestul va avea
Pandemia a schimbat industria de beneficii în 2020. Ce tichete au preferat angajaţii români
Pandemia a remodelat industria beneficiilor în 2020 – un an de schimbări radicale pe toate planurile, cu impact în business și în viața personală. Companiile și angajații au trebuit să se adapteze la munca la distanță și la o cerere mare de beneficii digitale care se potrivesc unui nou set de nevoi și provocări multiple
STUDIU: Femeile cu funcţii de conducere din România sunt plătite mai puţin şi promovate mai rar decât omologii lor de sex masculin
Femeile cu funcţii de conducere din România sunt percepute în continuare ca fiind plătite mai puţin decât bărbaţii, arată un raport Deloitte, potrivit căruia femeile continuă să fie promovate mai rar decât bărbaţii. “Femeile cu funcţii de conducere din România sunt percepute în continuare ca fiind plătite mai puţin decât omologii lor de sex masculin,
Cercetarea disciplinară. Aspecte practice și teoretice.
”Cercetarea disciplinară. Aspecte practice și teoretice” – un nou proiect editorial al echipei Vasiliu Miclea SCA a ieșit de la tipar și poate fi comandat. De ce această carte? Pentru că ne-am dorit să venim în sprijinul angajatorilor, oferindu-le un mic compendiu cu informații teoretice și practice, care să îi ajute în gestionarea eficientă a
Protocol de colaborare pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate, semnat între miniştrii Muncii şi de Interne
Ministrul de Interne, Lucian Bode, şi ministrul Muncii, Raluca Turcan, au semnat marţi un protocol de colaborare care are ca obiectiv informarea şi protejarea cetăţenilor români care muncesc sezonier în afara ţării. Conform unui comunicat remis marţi, Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră şi Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de
România avea la finele anului trecut 5,1 milioane pensionari, pensia medie fiind de 1.500 lei, cu 16% mai mare decât în 2019. Raportul angajaţi/pensionari este de 10/9, dar variază puternic între judeţe
Numărul de pensionari s-a redus anul trecut cu 29.000 de persoane, la 5,12 milioane persoane, pensia medie lunară fiind de 1.500 lei, cu 16,1% mai mult faţă de nivelul din 2019, arată datele INS. Calculul pensiei medii include toate categoriile de pensii, respectiv de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc., plătite de casele de pensii. Raportul
Aproape 1,25 milioane posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în ianuarie 2021
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în ianuarie 2021, de 1.249.283, din care peste 64% în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Din totalul celor 801.364 de angajaţi din administraţia publică centrală, 595.321 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat. Cel mai mare
Circulaţie perturbată la metrou; protest spontan al angajaţilor USLM
Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată vineri dimineaţa de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Metrorex. “Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în