Yearly Archives: 2021
A fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 58/2021
În Monitorul Oficial al României nr. 345/05.04.2021 a fost publicat actul normativ în baza căruia angajatorii au posibilitatea de a reduce durata timpului de muncă pentru angajați. Legea nr. 58/2021 care permite angajatorilor să reducă timpul de muncă cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă a
Unul din cinci angajaţi din România se simte deprimat din cauza pandemiei – studiu
Aproximativ 20% dintre angajaţii care au participat la un studiu spun că se simt deprimaţi şi doar o treime dintre cei care au avut nevoie de consiliere psihologică au apelat la această formă de ajutor, se arată într-un studiu realizat de platforma de recrutare online eJobs. „Ultimele 12 luni au adus schimbări majore în viaţa

Sindicalişti din STB protestează timp de două ore în faţa sediului societăţii; circulaţia nu va fi afectată
Aproximativ 30 de membri ai Sindicatului Şoferilor din Societatea de Transport Bucureşti (STB) vor protesta miercuri, timp de două ore, în faţa sediului societăţii, acuzând abuzurile conducerii asupra unor angajaţi, însă circulaţia mijloacelor de transport în comun nu va fi afectată, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Sindicatului Şoferilor din STB, Valer Ciobănescu. Protestul va avea
Pandemia a schimbat industria de beneficii în 2020. Ce tichete au preferat angajaţii români
Pandemia a remodelat industria beneficiilor în 2020 – un an de schimbări radicale pe toate planurile, cu impact în business și în viața personală. Companiile și angajații au trebuit să se adapteze la munca la distanță și la o cerere mare de beneficii digitale care se potrivesc unui nou set de nevoi și provocări multiple
Peste 700 de mii de aplicări la joburi în martie. Cele mai căutate, în domeniul financiar
Peste 700.000 de aplicări au fost înregistrate în luna martie pe platformă BestJobs, iar cele mai căutate locuri de muncă sunt cele din domeniile financiar, inginerie, transporturi şi IT. Potrivit unui comunicat al BestJobs, de la începutul anului şi până în prezent au fost înregistrate aproape 1.900.000 de aplicări la joburi pe platformă, cu aproximativ
ANOFM: 12.506 locuri de muncă sunt neocupate la nivel național. 1025 de posturi sunt disponibile în Europa
Agenţii economici oferă 12.506 locuri de muncă la nivel naţional, mare parte pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale şi profesionale, reiese din evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor
Protocol de colaborare pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate, semnat între miniştrii Muncii şi de Interne
Ministrul de Interne, Lucian Bode, şi ministrul Muncii, Raluca Turcan, au semnat marţi un protocol de colaborare care are ca obiectiv informarea şi protejarea cetăţenilor români care muncesc sezonier în afara ţării. Conform unui comunicat remis marţi, Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră şi Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de
România avea la finele anului trecut 5,1 milioane pensionari, pensia medie fiind de 1.500 lei, cu 16% mai mare decât în 2019. Raportul angajaţi/pensionari este de 10/9, dar variază puternic între judeţe
Numărul de pensionari s-a redus anul trecut cu 29.000 de persoane, la 5,12 milioane persoane, pensia medie lunară fiind de 1.500 lei, cu 16,1% mai mult faţă de nivelul din 2019, arată datele INS. Calculul pensiei medii include toate categoriile de pensii, respectiv de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc., plătite de casele de pensii. Raportul