Monthly Archives: February 2022
Apare o nouă pensie în România. ASF a autorizat primul administrator de fond pentru Pilonul 4
O nouă pensie apare în România. Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a autorizat primul administrator de fond care poate încheia pensii ocupaționale, așa numitul Pilon 4 de pensii. Acest nou tip de pensie vine în completarea celor acordate de sistemul de pensii din România, respectiv pensia de stat, pensiile administrate privat şi cele facultative. „Poartă denumirea
Vouchere de vacanță și pentru angajații din privat
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a anunțat că voucherele de vacanță vor fi acordate și angajaților din domeniul privat, iar valoarea acestora poate fi de șase ori salariul minim pe economie. Angajatorii nu vor plăti contribuții la stat pentru suma dedusă. „Am început în decembrie cu Ordonanța pentru vouchere (n.r. de vacanță). Toți salariații
Belgia aprobă săptămâna de lucru de 4 zile. Angajații pot alege să lucreze 10 ore pe zi pentru a beneficia de 3 zile de weekend
Belgienii vor avea dreptul să lucreze patru zile pe săptămână fără a le fi reduse salariile, conform reformelor economice agreate de coaliția aflată la guvernare, scrie The Guardian. Angajații vor putea opta pentru zile de lucru mai lungi pentru a beneficia de pe urma unui weekend de trei zile. Belgienii vor putea alege să lucreze
O treime dintre antreprenori concediază oameni şi 8% îşi închid firma, după creşterea facturilor la energie
Peste 34% dintre întreprinzători spun că reduc numărul de angajaţi, ca urmare a creşterii facturilor la electricitate şi gaze, iar 8% îşi închid firma, arată un sondaj realizat de Consiliul Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi publicat luni. Astfel, jumătate dintre antreprenori au arătat că factura lor la electricitate a
Comisia Europeană: 285 milioane euro pentru a sprijini ocuparea forţei de muncă în Franţa, Germania şi România
Resursele suplimentare vor ajuta şomerii să-şi găsească noi locuri de muncă, vor întări sistemele de educaţie, de ocupare a forţei de muncă şi de îngrijire a sănătăţii, şi vor ajuta la accelerarea redresării din criza provocată de pandemie. Franţa primeşte încă 24 de milioane de euro pentru departamentul său de peste mări Guyana. Fondurile vor
CNPP: 9.680 beneficiari de pensii de serviciu, în ianuarie 2022
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, în ianuarie 2022, de 9.680 de persoane, cei mai mulţi, respectiv 4.468, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu,
Paradox pe piața muncii: pe fondul unui deficit masiv de forță de muncă, 81% dintre companii au în plan majorări salariale în 2022, deși spun că pretențiile financiare ale candidaților sunt prea mari
Peste 25% dintre angajatorii aflați în căutare de talente spun că principala provocare cu care se confruntă în acest moment este slaba pregătire a candidaților care aplică la joburi, arată datele celui mai recent sondaj eJobs, una dintre cele mai mari platforme de recrutare din piața locală. În același timp, 15,1% dintre respondenți precizează că
Studiu EY: Jumătate dintre angajaţii români spun că standardele de integritate instituţională s-au îmbunătăţit; 23% ar fi dispuşi să falsifice înregistrări financiare, să ofere sau să accepte mită sau să inducă în eroare auditorii dacă şi-ar îmbunătăţi cariera sau remuneraţia
Mai mult de jumătate (55%) dintre angajaţii şi liderii unor companii din întreaga lume sunt de părere că standardele de integritate instituţională au rămas la fel sau s-au deteriorat în ultimele 18 luni, în timp ce în România situaţia pare să fie inversă, 52% dintre angajaţi considerând că s-au îmbunătăţit, potrivit ediţiei 2022 a studiului