Monthly Archives: April 2022
ITM: O companie de curierat din Bucureşti, amendată cu 408.000 lei; 54 de persoane lucrau fără contracte de muncă
O societate din Bucureşti ce desfăşura activităţi de curierat a fost sancţionată cu amendă în valoare de 408.000 de lei, după ce s-a descoperit că un număr de 54 de persoane munceau fără forme legale, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). “În data de 18.04.2022, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti,
ANOFM: 3.231 de persoane au participat la cursuri de formare profesională, în primele 3 luni
În total, 3.231 de persoane au participat la cursurile organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în primele trei luni ale anului, a informat instituţia într-un comunicat de presă. În perioada analizată, din totalul celor care au luat parte la cursurile de formare profesională 2.715 sunt şomeri, 52 persoane sunt beneficiare de
Munca în regim hibrid devine norma pe piaţa muncii din România (Barometru PwC)
Peste 86% dintre companiile respondente la sondajul HR Barometru realizat de PwC România în luna martie vor continua să lucreze în regim hibrid şi doar 11% vor relua activitatea obligatorie la birou pentru toţi angajaţii, potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă. Dintre organizaţiile care vor lucra în regim hibrid, 58,9% o vor face după
Aproape 8 angajaţi din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână – studiu
Aproape 8 angajaţi din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână, dar mai mult de jumătate dintre ei se tem de un program zilnic de 10 ore, conform unui sondaj realizat de BestJobs. „Săptămâna de lucru de 4 zile, prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piaţa muncii, se conturează drept o
Şapte din zece companii vor acorda beneficii de Paşti angajaţilor, în acest an – sondaj
Şapte din zece companii (69%) vor oferi beneficii de Paşti angajaţilor, cele mai populare fiind primele în bani şi tichetele/voucherele cadou, reiese dintr-un sondaj realizat de o platformă de recrutare online. În acest sens, 37% dintre companii au în plan să ofere salariaţilor tichete cadou cu valori între 100 şi 200 lei/angajat. Conform datelor eJobs,
Inspectorii de muncă din Bucureşti au aplicat sancţiuni în valoare de 520.000 de lei pentru munca la negru
Peste 90 de agenţi economici din Bucureşti au fost verificaţi în ultima săptămână a lunii martie de către inspectorii de muncă, fiind aplicate amenzi în valoare de 520.000 de lei pentru lipsa contractelor individuale de muncă, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Acţiunile de control s-au desfăşurat în perioada 23 – 31 martie şi au
Salariul de bază minim brut în domeniul agricol va fi de minimum 3.000 lei lunar / Vot în Camera Deputaţilor
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 269 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi şase abţineri, proiectul de lege asumată de coaliţia de guvernare, care prevede că salariul de bază minim brut în domeniul agricol este de minimum 3.000 lei lunar. Proiectul de lege face parte din pachetul de măsuri ”Sprijin pentru România”, prezentat luni